Reproșurile lui Udrea la adresa lui Băsescu!

0

Elena Udrea a declarat la România TV că fostul preşedinte Traian Băsescu a exagerat cu mesajele pro-justiţie din timpul mandatului său şi a greşit în alegerea unor oameni din fruntea unor instituţii cheie.

„Aş vrea să spun, inainte de toate, că într-un fel mă bucur ca se confirma unele lucruri pe care le-am spus de un an şi jumatate. La vremea la care eu am facut aceste dezvaluiri, ele au fost trecute intr-un registru de lipsa de credibilitate. Mă bucur ca acestea sunt confirmate. Tot ce este scris în jurnal este adevărat. Eu redau fapte, nu impresii. Probabil ca multe dintre ele vor fi confirmate usor, uşor. Nu am fost prezentă la discuţiile dintre doamna Bica şi domnul presedinte, dar am auzit de ele”, a declarat Elena Udrea.

„Eu sper să se ajungă din nou într-o stare de normalitate, lucrurile acestea, dacă se spun chiar și astăzi este extraordinar”, a spus Udrea, referindu-se la declarațiile fostului șef al statului.

”Pentru că sistemul funcționează în continuare, sigur, nu la fel de acut, nu se mai întîmplă ce s-a întîmplat în februarie, cînd mi-au făcut șase cereri de arestare și reținere, cînd erau oamenii luați pur și simplu dacă deschideau gura. Dar, totuși, sistemul funcționează și astăzi și încearcă să-și prezerve puterea și să se mute de pe o funcție pe alta, mă refer la doamna Stanciu, spre exemplu, mutată de la ICCJ la CCR, sau la dl.Coldea care a rămas în funcție în ciuda schimbărilor de la vîrful SRI, schimbări care s-au oprit la dînsul”.

Despre cazul Bica

„Eu cunosc situaţii în care se dorea un anume tip de reacţie din partea doamnei Bica. I se cerea un anume tip de intervenţie în calitatea pe care o avea în unele cauze penale. Faptul că Bica a ramas într-o poziţie de legalitate în speţele respective a adaugat la înverşunarea împotriva dânsei”, a punctat Udrea.

Greșelile lui Băsescu

”Aș vrea să spun că fostul președinte Traian Băsescu confirmă acum unele lucruri care s-au petrecut în mandatele dânsului, faptul că a avut un discurs pro-justiție permanent, uneori exagerat, arată care a fost obiectivul său principal: o justiție independentă și puternică. Oamenii pe care i-a pus în funcții – unii dintre ei, nu toți – cu scopul de a face instituții puternice și independente, au deviat însă și au preluat puterea, pe care trebuiau să o aibă instituțiile, în propriile mîini, punînd în executare planurile lor personale. Dacă trebuie să-i găsim o vină e că nu a intuit exact scopul acestor oameni” a conchis Udrea.

Citește și
Spune ce crezi

Adresa de email nu va fi publicata

Acest site folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.