Șoc la Bistrița-Năsăud. Tânăr împușcat la vânătoare!
Un tânăr de 20 de ani a fost împuşcat în picior, de un coleg. Totul s-a întâmplat accidental, în timpul unei partide de vânătoare care a avut loc în judeţul Bistriţa-Năsăud.
Un tânăr din Rebrișoara, student în anul II la Școala de subofițeri de Pompieri din Boldești, a fost împuşcat din neatenție de un coleg (din Vatra Dornei), care încerca să vâneze o vulpe, potrivit mesagerul.ro.
Veniți din Parva, Rebra, Rebrișoara și chiar din Vatra Dornei, mai mulţi vânători s-au adunat duminică dimineața la Năsăud pentru o partidă prin pădurile extravilanului cartierului Lușca. Tânărul a căzut însă victimă unui glonţ care a ajuns în piciorul drept, a străpuns partea musculară şi a ieşit deasupra genunchiului.
La fața locului au ajuns două ambulanțe SMURD și SAJ. După ce a fost stabilizat, conștient și cooperant, rănitul a fost transportat la stadionul din Năsăud pentru a fi preluat de elicopterul SMURD, cu destinația Târgu Mureș.
Polițiștii din Năsăud fac cercetări în acest caz.