Concursurile pentru directorii de școli, monitorizate video!

Concursurile pentru posturile de director de unități de învățământ preuniversitar vor fi monitorizate audio-video, după modelul examenelor naționale, a precizat, marți, într-o conferință de presă, secretarul de stat Monica Anisie.

„Vom avea centru de examen, comisie de concurs și supraveghere audio-video. Foarte multe mesaje pe care le-am primit în această perioadă erau mesaje care susțineau ideea că există posibilitatea ca acest concurs să fie viciat și ne solicitau să avem înregistrări audio-video și să tratăm acest examen exact cum tratăm și examenele pentru elevi. Interviu și proba de evaluare a CV-ului — și la aceste probe vor fi monitorizări audio-video. Tot acest proces de concurs va fi monitorizat de către reprezentanții ministerului. În fiecare centru de examen vor fi trimiși monitori din partea Ministerului Educației, tocmai pentru a asigura legalitatea acestui concurs, pentru a asigura pe toți concurenții că ne dorim să realizăm un concurs pentru profesionalizarea funcției de director”, a explicat Anisie.

Potrivit Agerpres, ea a precizat că fiecare comisie de concurs va fi compusă, conform Legii educației naționale, dintr-un reprezentant al inspectoratului școlar, două cadre didactice desemnate de către consiliul de administrație al unității pentru care candidează cadrul didactic respectiv și doi reprezentanți ai autorităților locale.

Secretarul de stat a amintit că vor fi scoase la concurs 9.047 de posturi de directori, directori adjuncți, directori ai palatelor și cluburilor copiilor.

„Ministerul scoate la concurs 6.545 de posturi de directori, dintre care pentru unități de învățământ preșcolar — 800 de posturi, pentru școli — 4.955, pentru licee — 585, pentru palate și cluburi ale copiilor — 203. Referitor la directori adjuncți — 2.500 posturi, din care pentru școli — 1.969, pentru licee — 497, pentru palate și cluburi ale copiilor — 36. În total vorbim de 9.047 de posturi pe care ministerul le scoate la concurs”, a mai precizat Monica Anisie.

Ministerul Educației va pune la dispoziția celor care vor să participe la concurs un Telverde — 0800.801.100 — începând cu data de 21 septembrie, în intervalul orar 8,00 — 16,00. Vor fi desemnați reprezentanți ai ministerului care vor răspunde tuturor întrebărilor cadrelor didactice.

Ea a amintit că legislația în vigoare prevede ca în școlile unde nu s-a înscris nimeni la concurs sau candidații nu au promovat să fie detașate de către inspectoratele școlare pe funcțiile de conducere persoanele care îndeplinesc condițiile necesare.

Referindu-se la metodologia de concurs, Monica Anisie a subliniat că aceasta a fost supusă dezbaterii publice încă din luna februarie și poate fi consultată pe site-ul Ministerului Educației.

„Și în anii 2004 și 2006, când s-au realizat concursurile, în metodologie era prevăzută perioada de concurs. Există aceste metodologii, ele sunt publice. La metodologia din 2006, la articolul 7, este clar precizat faptul că acest concurs se organizează în două perioade ale anului școlar, și anume: octombrie-noiembrie și martie-aprilie. Tot în timpul anului școlar, niciodată aceste concursuri nu au fost organizate în vacanță. În vacanța elevilor se organizează concursurile și examenele pentru elevi și pentru cadrele didactice pentru titularizare sau definitivat în învățământ. Acest concurs se finalizează atunci când începe vacanța”, a mai declarat secretarul de stat Monica Anisie.

Citește și
Spune ce crezi

Adresa de email nu va fi publicata

Acest site folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.