Ghiță, audiat la Parchetul ÎCCJ în scandalul Kovesi

Sebastian Ghiţă a venit marţi, la Parchetul Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie (PICCJ), fiind citat în dosarul în care se fac cercetări pentru instigare la fals intelectual, în cazul autodenunţului acestuia privind teza de doctorat a procurorului-şef al DNA, Laura Codruţa Kovesi, informează News.ro.

Sebastian Ghiţă a fost şi în 29 septembrie la Parchetul instanţei supreme, la două zile după înregistrarea de către procurori a autodenunţului său, în care a susţinut că, în 2012, a participat la falsificarea raportului în care se arăta că teza de doctorat a Laurei Codruţa Kovesi nu este un plagiat, el susţinând că raport care a fost ”scris în Guvernul României”.

„Am venit să aduc nişte probe, exact cum am şi spus. Da, era un plic, erau nişte documente referitoare la acest caz. Cu părere de rău nu vă pot da foarte multe elemente din dosar.(…) Să îi lăsăm pe cei de la Parchetul General să îşi facă treaba. Documentele de astăzi le-am adus din proprie iniţiativă. Era normal să-mi susţin autodenunţul”, a declarat Sebastian Ghiţă la ieşirea de la Parchetul General.

El a precizat că nu este vorba de un act de răzbunare pentru cercetarea sa de către DNA. “Nu este deloc niciun act de răzbunare. Cât timp suntem cercetaţi şi verificaţi în cadrul legii, nu cred că zicem niciunii nimic. Când se măsluiesc şi se falsifică probe, cred că trebuie să spunem ceva, că un procuror nu are voie să facă lucrul ăsta”, a mai spus Sebastian Ghiţă.

Procurorii Parchetului Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie au început urmărirea penală in rem pentru instigare la fals intelectual, după ce Sebastian Ghiţă a făcut autodenunţul privind teza de doctorat a procurorului-şef al DNA, Laura Codruţa Kovesi.

Sebastian Ghiţă declara, la ieşirea din Parchetul instanţei supreme, că a dat o declaraţie de martor şi a indicat persoanele care ar putea să certifice aspectele prezentate de el în autodenunţul privind lucrarea de doctorat a Laurei Codruţa Kovesi, iar în perioada următoare va reveni pentru a aduce probe.

Surse judiciare au declarat, pentru News.ro, că în acest dosar a fost începută urmărirea penală in rem, pentru fapta de instigare la fals intelectual.

„Eu şi alţi demnitari am participat la falsificarea raportului. Am date şi informaţii pe care vreau să le aduc la cunoştinţă procurorilor de la Parchetul General. Am făcut acest lucru atunci pentru a o proteja pe Laura Codruţa Kovesi pentru că, în acel moment, cu toţii credeam că face bine României”, a spus Sebastian Ghiţă marţi, când a fost la PICCJ.

Deputatul a mai susţinut că actualul procuror şef al DNA a ştiut, la vremea respectivă, de falsificarea raportului privind teza sa de doctorat.

El a precizat că persoanele alături de care a contribuit la falsificarea raportului au avut legătură cu Ministerul Educaţiei.

În autodenunţul său, adresat procurorului general, Sebastian Ghiţă susţine că are dovezi că nu s-a întrunit niciodată Comisia Tehnică a Consiliului Naţional de Etică în cazul tezei de doctorat a Laurei Codruţa Kovesi.

Procurorul-şef al DNA, Laura Codruţa Kovesi, susţine că nu a plagiat în teza de doctorat şi că lucrarea îi aparţine în totalitate, precizând că procurorii au obligaţia de a verifica autodenunţul lui Sebastian Ghiţă.

Ministerul Educaţiei spune că, dacă există suspiciuni cu privire la teza de doctorat a Laurei Codruţa Kovesi, pot fi trimise sesizări către Consiliul Naţional de Atestare a Titlurilor, Diplomelor şi Certificatelor Universitare (CNATDCU) de către orice persoană fizică sau juridică, aşa cum prevede regulamentul de organizare şi funcţionare al Consiliului, altfel sunt doar discuţii publice.

Purtătorul de cuvânt al Ministerului Educaţiei, Mirabela Amarandei, a spus că CNATDCU nu se poate autosesiza, pentru că ar fi în conflict de interese. Ea a precizat că  au existat decizii ale experţilor CNATDCU care au contrazis deciziile Consilului Naţional de Etică (CNE) ori ale consiliilor de etică de la nivelul universităţilor.

Grupul de Investigaţii Politice (GIP), condus de Mugur Ciuvică, a susţinut, în mai 2002, că teza de doctorat a Laurei Codruţa Kovesi este un plagiat. GIP a publicat mai multe pasaje din lucrări de specialitate care s-ar regăsi, fără citarea sursei, în lucrarea Codruţei Kovesi, care şi-a obţinut doctoratul în decembrie 2011, la Universitatea de Vest din Timişoara.

Experţii tehnici ai Consiliului Naţional de Etică (CNE) au stabilit în iulie 2012 că procurorul general Codruţa Kovesi nu a plagiat în teza de doctorat

Citește și
Spune ce crezi

Adresa de email nu va fi publicata

Acest site folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.