Românul răpit în sudul Nigeriei a fost eliberat

0

Inginerul român, răpit luni seară într-un stat din sudul Nigeriei, a fost eliberat, informează Ministerul Afacerilor Externe.

Ministerul Afacerilor Externe informează, într-un comunicat dat publicităţii miercuri seară, că cetăţeanul român răpit în Nigeria luni a fost eliberat, mulţumind instituţiilor participante la Celula de Criză şi autorităţilor nigeriene pentru implicare şi sprijinul oferit în acest caz, relatează Romaniatv.net.

„MAE foloseşte acest prilej pentru a reitera recomandarea fermă adresată cetăţenilor români aflaţi în zonele de conflict/cu risc major de securitate de a contacta cea mai apropiată misiune diplomatică a României pentru a-şi înregistra prezenţa în regiune, astfel încât să poată beneficia de o asistenţă şi protecţie consulară cât mai eficientă. Totodată, Ministerul Afacerilor Externe reiterează recomandarea fermă de consultare a informaţiilor postate pe site-ul MAE, la secţiunea „Sfaturi de călătorie”, arată ministerul.

MAE nu oferă alte detalii în legătură cu modalitatea în care a fost eliberat românul răpit, luni, în Nigeria.

Ionuţ Vâlcu, purtătorul de cuvânt al MAE, a declarat, miercuri seară, că românul răpit luni este, în prezent, în siguranţă şi că familia acestuia a fost informată în permanenţă despre starea sa şi despre demersurile făcute pentru salvarea lui. Întrebat dacă a fost plătită vreo răscumpărare pentru eliberarea acestuia, Ionuţ Vâlcu a spus că statul român nu plăteşte astfel de răscumpărări. Ionuţ Vâlcu a mai spus că astfel de operaţiuni sunt făcute „cu maximă discreţie şi maximă precauţie”.

Inginerul român Cristian Nedelcu lucra pentru firma de construcţii Dextron Ltd şi a fost răpit de persoane înarmate în sudul Nigeriei, scria Dailypost.ng, precizând că bărbatul şi echipa sa au fost răpiţi din localitatea Owa Oyibo, în regiunea Agbor.

Potrivit primelor informaţii, atacatorii au deschis focul asupra personalului de securitate care îi escorta pe român şi pe restul echipei sale.

Confirmând incidentul, Poliţia din regiune a anunţat că acesta a avut loc luni noapte şi că s-au făcut căutări în satul din zonă.

Regiunea mlăştinoasă din sudul Nigeriei a înregistrat în ultima perioadă un val de atacuri ale militanţilor vizând instalaţii petroliere şi de gaz.

Citește și
Spune ce crezi

Adresa de email nu va fi publicata

Acest sit folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.