Programul manifestărilor de Ziua Armatei Române

Ziua Armatei României este sărbătorită la 25 octombrie. Cu această ocazie, va fi arborat Drapelul național la sediile instituțiilor militare, se va ridica Marele Pavoaz la bordul navelor militare maritime și fluviale și vor fi organizate ceremonii militare și activități comemorative în toate garnizoanele din țară, în teatrele de operațiuni și în țările în care România are acreditați atașați ai Apărării.

Militarii români din teatrele de operații sărbătoresc această zi prin organizarea unor ceremonii militare și a unor activități culturale și sportive, la care vor fi invitați și parteneri din coalițiile multinaționale.

În Bucureşti, marţi, începând cu ora 8.30, au loc ceremonii militare de depuneri de coroane de flori la Monumentul Eroilor Patriei, din faţa Universităţii Naţionale de Apărare “Carol I”, şi la Mormântul Ostaşului Necunoscut, din Parcul Carol.

Între orele 9.00 şi 16.00 are loc Ziua Porţilor Deschise la Muzeul Naţional al Aviaţiei Române, iar începând cu ora 18.30, are loc retragerea cu torţe pe traseul Palatul Cercului Militar Naţional, B-dul Regina Elisabeta, B-dul Mihail Kogălniceanu, Splaiul Independenţei, Şoseaua Cotroceni, B-dul Iuliu Maniu, B-dul Vasile Milea, Statul Major al Forţelor Terestre, potrivit MAPN.

La ora 19.30, va fi prezentată noua uniformă militară combat a Armatei României, la Palatul Cercului Militar Naţional.

Totodată, în perioada 25 octombrie – 2 noiembrie, militari din structuri ale vânătorilor de munte reconstituie marşul executat de primul batalion de vânători de munte, pe traseul Bucureşti (Mormântul Ostaşului Necunoscut) – Târgu Neamţ – Braşov.

Manifestări au loc şi la Satu Mare. Astfel, între orele 10.00 şi 12.00, este organizat un marş pe traseul Tătăreşti – Ruseni şi vor fi depuse coroane de flori la monumentele de pe traseu. La ora 9.00 are loc o ceremonie de depunere de coroane de flori la Monumentul Ostaşului Român.

La Carei, activităţile se vor desfăşura după următorul program: organizarea unui marş pe traseul Supuru de Sus – Supuru de Jos – Acâş – Carei; la ora 11.00, are loc o ceremonie militară şi religioasă la Ansamblul Monumental Glorie Ostaşului Român; la ora 12.30 – videoconferinţă cu militarii români aflaţi în teatre de operaţii, la palatul din Parcul Karoly, iar la ora 13.00, vor fi exerciţii demonstrative, expoziţii şi spectacol cultural, în Parcul Karoly.

Cu acelaşi prilej vor fi organizate ceremonii pentru depunerea de coroane de flori la cimitirele şi monumentele dedicate eroilor români din Austria, Bosnia şi Herţegovina, Bulgaria, Cehia, Federaţia Rusă, Republica Moldova şi Ucraina.

La Rossoşka, regiunea Volgograd din Federaţia Rusă, va avea loc ceremonia de reînhumare a militarilor români căzuţi în luptele de la Stalingrad.

Prima acțiune de luptă a Armatei României în afara granițelor naționale, de după Revoluția din 1989, a început la 8 martie 1996, alături de contingentele armatelor statelor membre NATO și partenere, în teatrul de operații din Bosnia-Herțegovina, cu Batalionul 96 Geniu. În anul 2000, Armata României și-a început participarea la misiunea NATO KFOR din provincia Kosovo, cu personal de stat-major și, ulterior, cu subunități specializate, de nivel de companie.

România a dislocat, în iulie 2002, în Afganistan, primul batalion de infanterie format din 405 militari, sub comanda Forței Internaționale de Asistență pentru Securitate. Iulie 2003 a marcat începutul contribuției militare românești la Operațiunea ”Iraqi Freedom”.

În ziua de 17 septembrie 1996, Armata României a pierdut primul militar în teatrele de operații de după 1990. Sublocotenentul post-mortem Remus Brânzan a făcut parte din Brigada 10 Geniu, primul contingent militar din țara noastră care a participat la o misiune internațională de menținere a păcii, în Bosnia și Herțegovina.

Ultimii doi ostași români căzuți la datorie au fost sublocotenentul post-mortem Adrian Vizireanu și sublocotenentul post-mortem Iulian Dumitrescu, la 7 mai 2016, în localitatea Kandahar, Afganistan, în timpul executării unei misiuni de instruire a polițiștilor afgani.

Începând cu 1996 și până în prezent, 28 de eroi români și-au pierdut viața în teatrele de operațiuni.

Cu prilejul Zilei Armatei României din 2010, a fost dezvelit, în Parcul Tineretului din Capitală, Monumentul Eroilor militari români căzuți la datorie, în prezența președintelui României.

Ziua Armatei României a fost instituită prin Decretul nr. 381 din 1 octombrie 1959. 25 octombrie 1944 semnifică data eliberării totale a teritoriului național de sub ocupație hortysto-fascistă. Ultimele orașe eliberate au fost Satu Mare și Carei.

Eliberarea întregului teritoriu național s-a obținut prin lupta eroică a peste 525.000 de militari angajați nemijlocit în luptă, între 23 august și 25 octombrie 1944. Dintre aceștia, au fost uciși sau răniți circa 58.000. Pierderile provocate inamicului s-au ridicat la 89.934 militari, dintre care 76.275 prizonieri.

Eliberarea părții de nord-est a Transilvaniei nu a însemnat și încetarea luptelor duse de Armata României, care a continuat războiul antifascist alături de puterile Națiunilor Unite pentru eliberarea Ungariei, Cehoslovaciei și Austriei, până la victoria finală. ”Ajunse la frontieră din 1940, diviziile noastre — menționa comunicatul Marelui Stat Major din 25 octombrie 1944 — sunt gata de un nou efort și de noi lupte alături de marii noștri aliați, până la înfrângerea totală a forțelor germano-maghiare”.

Citește și
Spune ce crezi

Adresa de email nu va fi publicata

Acest site folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.