Dezvăluiri-bombă din dosarul Turceni-Rovinari

Un martor în dosarul Turceni-Rovinari a declarat, marţi, în faţa instanţei supreme, că Victor Ponta avea un birou în fima de avocatură a lui Dan Şova, dar nu trecea pe acolo, pe biroul gol fiind lipită, în glumă, o poză a lui. La rândul său, fostul premier a venit marţi la instanţa supremă, dar a cerut ca, la un moment dat, să părăsească sala pentru a ajunge la Parlament, permisiune care i-a fost acordată.

La termenul de marţi a fost programată audierea avocaţilor Georgiana Catrinoiu şi Radu Ştefan Cernov.

Avocatul lui Ponta a cerut ca, la 11.30, să poată să părăsească sala, alături de clientul său. Apărătorul a spus că trebuie să fie la un alt proces, iar Ponta că trebuie sa ajungă la „un vot”, în Parlament. Judecătorii le-au permis celor doi să plece.

La ieşirea din sala de judecată, Victor Ponta a spus că nu face declaraţii. Totuşi, când a fost întrebat de ce a ales să dea declaraţii în proces abia la finalul audierilor, Ponta a precizat că nu el a ales, ci instanţa a decis.

Procesul a continuat cu audierea martorului Georgiana Catrinoiu, care a relatat cum a fost implicată în litigiul dintre Complexul Energetic Turceni (CET) şi Electrica.

„Mi-aduc aminte că, înainte de cererea de majorare a pretenţiilor, a mai existat o somaţie de plată către Electrica. În continuarea declaraţiei de la termenul anterior arăt că după studierea documentelor puse la dispoziţie de Complexul Energetic Turceni nu mi-am dat seama că o parte dintre dintre pretenţiile CET către Electrica erau prescrise. Anterior formulării cererii precizatoare, la cererea lui Cernov s-a iniţiat somaţia de plată. Deşi am primit solicitarea de la Cernov sunt sigură că Şova avea cunoştinţă. Toţi clienţii din firmă erau ai lui Dan Şova. El decidea privind modul în care se încheie contractele de asistenţă cu clienţii interesaţi. În general, Dan Şova era anunţat despre tot ce era legat de un client”, a spus Catrinoiu, citat de News.ro.

Ea a mai arătat că Şova a cerut să fie majorate pretenţiile iniţiale ale CET către Electrica.

„După formularea cererii precizatoare a CET pe drept comun, Şova mi-a cerut să renunţ la somaţia de plată pe acest considerent. Totodată, anterior cererii precizatoare la cererea principală introdusă de CET, Şova Dan a cerut să majoreze pretenţiile iniţiale, motivat de faptul că astfel litigiul se va stinge privind toate pretenţiile prin încheierea unei tranzacţii. La momentul somaţiei de plată am avut la dispoziţie factura şi contractele dintre cele două entităţi juridice ce fundamentau penalităţile. Aceleaşi documente le-am avut şi când am făcut acţiunea precizatoare. Şova mi-a dat tranzacţia redactată de părţi. Când am tehnoredactat tranzacţia am lăsat puncte puncte în locul sumelor ce s-au negociat şi el le-a completat ulterior. Şova nu mi-a dat explicaţii privind ce vrea să redactez.

Avocata a explicat şi cum anumite acte au fost semnate de juriştii CET deoarece, în momentul respectiv, complexul nu avea contract de asistenţă cu „Şova şi Asociaţii”.

„În ceea ce priveşte litigiile cu Închiderea-Conservarea Minelor (ICM), au fost identice. Primele acte au venit de la Complexul Energetic Rovinari. Tot Radu (Cernov, n.r.) a adus actele. Cernov mi-a spus să redactez o întâmpinare în dosar. În legătură cu litigiul CET – ICM, documentele mi-au parvenit de la Radu Cernov, care mi-a spus să redactez  o întâmpinare. În momentul redactării întâmpinării la dosarul de instanţă, juriştii CET nu depuseseră întâmpinare. Arătam că suma pretinsă nu reprezintă o datorie comercială, ci reprezintă o majorare de capital social. Am trimis întâmpinarea pentru că la acel moment Şova şi Asociaţii nu avea contract de asistenţă, aşa că întâmpinarea a fost semnată de juriştii CET, deşi era redactată de mine şi de colega mea”, a spus Georgiana Catrinoiu.

Judecătorul a întrebat de ce ce a cerut amânarea Radu Cernov, iar martorul a răspuns că motivul a fost ca firma de avocatură Şova şi Asociaţii să semneze contractul de reprezentare.

Citește și
Spune ce crezi

Adresa de email nu va fi publicata

Acest site folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.