Prioritatea lui Cioloș: legea salarizării unitare!

Prim-ministrul Dacian Cioloş a declarat, joi seară, la TVR, că obiectivul Guvernului este ca, înainte de a finaliza mandatul, să se pună pe masă legea salarizării unitare, el menţionând că i-a cerut ministrului Muncii să se gândească la o aplicaţie prin care oricine, introducând unele date, să afle evoluţia salariului său, în următorii ani.

Dacian Cioloş a arătat că Executivul îşi propune să corecteze inechităţile şi disfuncţionalităţile din sistemul bugetar. ”Noi, de ani de zile vorbim de creşteri salariale procentuale şi aceste creşteri ascund realitatea din multe domenii, unde, chiar dacă spunem, cresc salariile din educaţie, sănătate, la unii cresc cu 50%, la alţii cu 30%, la alţii cu 3 sau 4%”, a menţionat el.

Cioloş a ţinut să precizeze că o prioritate este realizarea bazei de date, pentru a şti realitatea din teren şi metoda de calcul a salariilor, şi în al doilea rînd, cea mai bună modalitate, în funcţie de evoluţia bugetară, pentru a mobiliza cât mai multe resurse, astfel încât, în următorii 4-5 ani să se rezolve inechităţile salariale.

Prim-ministrul a afirmat că în prezent este în lucru o bază de date privind toate salariile de la nivelul administraţiei publice şi din sistemul bugetar. Cioloş a mai spus că Executivul a început să lucreze la legea salarizării unitare în primăvară şi şi-au dat seama că sistemul informatic în care trebuiau introduse aceste date era controlată de o firmă privată, care primea bani de la stat ca să creeze această bază de date, relatează News.ro.

”Acest lucru ne-a împiedicat să ne facem treaba până la capăt, a întârziat procesul”, a mai afirmat Cioloş, arătând că doreşte ca legea salarizării să fie una realistă.

”Avem aproape finalizată baza de date, ea va fi probabil spre sfârşitul anului şi sper eu, acesta este obiectivul nostru, înainte de a finaliza mandatul, să putem pune pe masa Guvernului această lege”, a completat Cioloş.

Prim-ministrul a mai afirmat că inechităţile vor putea fi rezolvate în 4-5 ani, din punct de vedere bugetar.

”I-am cerut ministrului, dacă tot lucrează la acest sistem informatic, să încercăm să punem la punct o aplicaţie, care, după ce am elaborat proiectul acesta de lege, să permită oricui, introducând anumite date, să vadă cum va evolua salariul lui, în următorii ani”, a declarat Dacian Cioloş.

El a mai spus că nu crede că este nevoie de şase luni, pentru adoptarea proiectului salarizării unitare, în Parlament.

Citește și
Spune ce crezi

Adresa de email nu va fi publicata

Acest site folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.