Școlile și liceele din Capitală reiau cursurile marți, nu luni!
Primarul general al Capitalei, Gabriela Firea a anunţat că toate cursurile se reiau luni, dar vor începe marţi de la ora 9:00. Edilul a luat această hotărâre deoarece luni noapte sunt aşteptate din nou ninsori abundente în Bucureşti.
Începând de luni toate şcolile, grădiniţele şi creşele din Capitală îşi vor relua activitatea, după o săptămână prelungită de vacanţă din cauza ninsorii şi gerului.
„Am primit avertizare de la specialiştii în meteorologie că începând de luni seara, marţi şi miercuri va ninge din nou în Capitală şi se va depune un strat de zăpadă în jur de 20 de centimetri, mai mic decât valul pe care l-am avut săptămâna trecută. Şcolile vor începe toate luni, 16 ianuarie. Nu sunt motive întemeiate pentru a întrerupe cursurile”, a declarat primarul Gabriela Firea.
Aceasta a precizat că momentan nu sunt motive pentru a prelungi suspendarea cursurilor, dar dacă acestea vor apărea, se va lua decizia de a ţine şcolile închise, după o consultare cu Ministerul Educaţiei şi cu Inspectoratul Şcolar al Capitalei.
„Dacă vor apărea motive, pentru că prognoza meteo este mai clară şi mult mai uşor de previzionat pe măsură ce te apropii de un anumit interval de timp, vom lua măsura la momentul potrivit în consultare cu Ministerul Educaţiei şi cu Inspectoratul General Şcolar. Acum, pe baza prognozei pe care o avem, nu ar fi motive pentru întreruperea cursurilor. Dacă vor exista, vom anunţa în timp util. Deocamdată, şcoala începe luni”, a mai spus Firea.
Cursurile semestrului întâi trebuiau să fie reluate din 9 ianuarie, după vacanţa din perioada sărbătorilor de iarnă, însă din cauza viscolului şi a gerului, Inspectoratul Şcolar al Municipiului Bucureşti, după discuţii cu primarul Capitalei, a decis amânarea până în 16 ianuarie a revenirii la şcoală a elevilor.