Tăriceanu, avocatul Guvernului Grindeanu

0

Guvernul nu e vinovat, vinovați sunt cei care au făcut campanie de dezinformare, a afirmat sâmbătă seară președintele Senatului, Călin Popescu-Tăriceanu, în replică la mesajul șefului statului care spune între altele că Guvernul a greșit flagrant și este responsabil să rezolve criza pe care a creat-o.

„Guvernul nu e vinovat, sunt vinovați cei care au făcut campanie de dezinformare pentru că, în esență, oamenii care s-au mobilizat acum, cetățenii care au ieșit în stradă or să spună: ‘Am ieșit degeaba, pentru că era legal, era constituțional, era justificat, era oportun?’ Nu, ei s-au ambalat, au fost induși în eroare, foarte mulți probabil că la un moment dat or să aibă un moment de luciditate — ‘Am greșit, dar asta este, nu se mai repetă’. Deci mi-aș dori foarte mult să văd un președinte înțelept, nu un președinte care incită la violență, la tulburări, la neliniște, pentru că e în defavoarea țării”, a declarat Tăriceanu, la România TV.

El a adăugat că și simpatizanții coaliției PSD-ALDE au dorit să iasă în stradă, existând însă „riscul foarte mare ca România să fie aruncată în aer”. „Este o fisură în societate. Din păcate, foarte mulți oameni se lasă antrenați, poate și de o parte și de alta, în atitudini extremiste, pe care eu le refuz”, a adăugat președintele Senatului.

Citește și

Spune ce crezi

Adresa de email nu va fi publicata

Acest sit folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.