Legea grațierii, dezbătută de senatorii juriști

Comisia juridică a Senatului a dezbătut marți, proiectul de lege al guvernului privind graţierea, reprezentanţi ai magistraţilor fiind invitaţi să ia parte la discuţii.

Şedinţa a început cu discutarea, la cererea Ministerului Justiţiei, a unui document trimis de Administraţia Naţională a Penitenciarelor.

„În urma analizei făcută la nivel de sistem, este imposibil să refacem traseul fiecărui deţinut în ultimii patru ani. Vorbim de peste 80 de mii de deţinuţi. Aşa cum arată proiectul de lege, dacă rămâne aşa, orice mică scăpare va genera date false. (…) Proiectul, în această formă, nu poate fi aplicat”, a spus un reprezentant ANP în timpul dezbaterilor.

Reprezentantul ANP a fost întrebat de preşedintele Comisiei juridice a Senatului, senatorul PSD Şerban Nicolae dacă există la nivelul instituţiei o evaluare a spaţiilor din penitenciare, dacă sunt „corespunzătoare” sau „necorespunzătoare”, iar directorul adjunct ANP a răspuns spunând că Penitenciarul Arad este singurul din ţară care asigură condiţii bune, în timp ce toate celelalt sunt „supraaglomerate”.

Modul în care a fost conceput proiectul de lege a fost criticat de reprezentanţii magistraţilor.

„Avem o foarte mare problemă, o nerealitate a modului în care legea este concepută din cauza lipsei de personal. Ajungem la instanţa de judecată. La articolul VI din lege s-a prevăzut o situaţie oarecum de degrevare a judecătorilor de la judecătorii dar numai în privinţa cererilor de eliberare condiţionată, (…) dar ce facem cu cererile care ajung pe masa judecătorilor de supraveghere? Ei vor fi supraaglomeraţi, încărcaţi, înfundaţi în mormane de hârtii cărora nu le vor putea face faţă pentru că ei sunt foarte puţini, iar cererile vor fi pentru nouă zecimi dintre deţinuţi. Pe de altă parte, după ce depăşim toate aceste situaţii care sunt obiective şi fără îndreptarea cărora legea nu va avea succes, trebuie să avem în vedere că ea conţine şi dispoziţii de netrecut care încalcă Codul penal, autoritatea de lucru, judecata unor hotărâri judecătoreşti, realitatea din instanţe, (…) deci sunt o serie de greşeli grave care nu pot fi trecute cu vederea. (…) Modalitatea în care este acum făcută legea, nu îşi va atinge scopul”, a spus Andreea Ciucă, preşedinte interimar al Asociaţiei Magistraţilor din România.

Comisia juridică a decis alocarea unui termen de o săptămână pentru depunerea unor amendamente la proiectul de modificare a Legii 254/2013 privind executarea pedepselor şi a măsurilor privative de libertate.

Citește și
Spune ce crezi

Adresa de email nu va fi publicata

Acest site folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.