Diversiunea Agent Green. Atac concertat pentru decredibilizarea Romsilva!
Diversiune. Manipulare. Minciuni sfruntate. Inducerea intenționată a confuziei în rândul opiniei publice privind așa-zisele „defrișări ilegale masive” care au loc în parcuri naturale și naționale administrate de Regia Națională a Pădurilor-Romsilva. Și nu în ultimul rând , vorbim de un (nou) atac concertat, plănuit în cele mai mici detalii, la adresa Romsilva!
Departe de mine de a spune că la Romsilva lucrurile merg perfect. Există disfuncționalități (inerente), există “uscături” printre miile de angajați din toată țara, însă actuala conducere a RNP, în frunte cu Ciprian Pahonțu (un profesionist recunoscut în domeniul silviculturii!), face eforturi susținute pentru a eficientiza/transparentiza activitatea unei Regii Naționale care are, din păcate, încă lipită pe frunte, o imagine nemeritată!
De aici, însă, până la a arunca cu noroi într-o echipă de profesioniști, bine pregătită, care gestionează cu rezultate foarte bune administrarea pădurilor proprietate publică a statului este o cale lungă, pe care eu unul refuz să o parcurg fără a analiza toate datele problemei.
Asociația pe care o conduce Gabriel Păun, Agent Green, a fost înființată, în 2009, ca și organizație neguvernamentală non profit cu scopul declarat al protecției mediului și conservarea biodiversității. Demers lăudabil, mai ales că protejarea Munților Retezat, ultimul Peisaj Forestier Intact, trebuie să reprezinte o prioritate pentru fiecare dintre noi!
Luând în calcul, însă, diversiunea ordinară făcută de așa-zișii activiști Agent Green, vineri, 10 martie, care au au blocat deliberat un camion care transporta legal lemne de foc pe DN 7C, în zona comunei Arefu din județul Argeș, încep să am dubii serioase că această organizație neguvernamentală este animată de dorința de a proteja vreo pădure fie ea virgină sau nu.
Pentru că, din punctul meu de vedere, vorbim ori de iresponsabilitate și tupeu nemăsurat, ori de șantaj, ori de prostie crasă! Cum să-și permită un activist, fie el și Agent Green, să verifice în mod abuziv actele unui autovehicul care transportă lemn, să măsoare cantitatea de lemn de foc transportată, ba mai mult să restricționeze/blocheze circulația pe un drum public?
Și ca tacâmul diversiunii să fie complet: Gabriel Păun a acuzat (public) că transportul era unul ilegal și lemnul provenea din păduri virgine, afirmații complet false. Așa cum au constatat, de altfel, organele de control ale statului, transportul era legal, cantitatea era cea din acte, iar transportul era înregistrat în aplicația SUMAL, cu avizul seria AP nr. 2393420 din 10.03.2017; Cod on-line 113DD7E4YAD6F, precum și în ”Inspectorul Pădurii”, la ora 10:13. Despre ce mai vorbim?
Mai mult, organizația Agent Green a difuzat, în data de 11 martie a.c., pe pagina sa de Facebook, și un fișier video cu imagini aeriene a unei suprafețe de pădure din zona Vidraru, susținând că respectiva suprafață s-a aflat în administrarea Romsilva, alt lucru complet fals, suprafața respectivă fiind retrocedată în cursul deceniului trecut.
Cât de credibili sunt Gabriel Păun și Agent Green? Cât de dornici sunt aceștia de un dialog/ parteneriat cu Romsilva cu scopul evaluării/protejării pădurilor virgine și cvasivirgine din zona Vidraru se va vedea în continuare.
Manipularea din 10 martie nu este una singulară, un incident nefericit, o greșeală cauzată de vreo intenție generoasă, care poate fi, până la un punct înțeleasă și chiar iertată.
Nu mai departe de luna noiembrie a anului trecut, în urma altor afirmații defăimătoare, domnul Gabriel Păun a fost notificat de Regia Națională a Pădurilor – Romsilva că va utiliza căile legale pentru recuperarea prejudiciilor, însă președintele Agent Green a solicitat un dialog, acesta purtându-se în 6 decembrie 2016, la sediul central al Regiei.
În cursul întrevederii, Gabriel Păun a cerut un protocol de colaborare cu Romsilva privind identificarea pădurilor virgine și cvasivirgine, acces la amenajamentele silvice și a experților în teren. Romsilva a răspuns pozitiv, însă în ciuda solicitărilor repetate ale Regiei Naționale a Pădurilor – Romsilva, Agent Green nu a încheiat respectivul protocol.
Și, surprinzător, după scandalul din 10 martie, asezonat din plin cu dezinformări și manipulări, Dragoș Păun și Agent Green au trimis, rapid, Romsilva un draft al protocolului despre care se discutase cu aproape jumătate de an în urmă!
Mai mult, în cursul anului trecut, activiști ai organizației Greenpeace, au efectuat o misiune de evaluare a pădurilor virgine și cvasivirgine din zona Vidraru, studiile fiind depuse de această organizație la autoritatea centrală ce răspunde de silvicultură, pentru a fi analizate în vederea introducerii acestora în Catalogul Național al Pădurilor Virgine și Cvasivirgine. Cu sprijinul Romsilva, evident!
Este greu de înțeles cum un ONG își permite să se comporte ca pe propria moșie și să își bată joc de legile statului român și să arunce cu noroi, fără probe, într-o Regie Națională a statului român!
Privind ca jurnalist acest scandal, analizând probele aferente, devine mai mult decât evident faptul că Gabriel Păun și Agent Green nu au dat dovadă de bună-credință. Chiar și astăzi, nu există un punct de vedere al Agent Green prin care să ceară scuze, nu Romsilva, deși s-au adus prejudicii importante acestei Regii, ci opiniei publice pentru acest scandal creat artificial! Măcar ceva de genul: Vă rugăm să ne iertați, noi am fost de bună credință, dar am fost mințiți/dezinformați/ sau pur și simplu am fost proști! Cât de greu poate fi să recunoști o greșeală și să încerci să o repari?
Dar când tu vii și prezinți imagini, făcute chipurile în 10 martie din zona pădurilor administrate de Romsilva în zona Vidraru, deși știi foarte bine că imaginile respective sunt mult mai vechi, ba chiar făcute la mai bine de 30 de kilometri de zona pe care o invoci, într-o zonă de păduri retrocedată de Romsilva către proprietari în urmă cu vreo șapte ani, atunci în niciun caz nu poți să susții că ești bine intenționat! În zona filmată, la ocoalele private, se exploata lemn. Erau muncitori care tăiau, lucrau. Filmări vechi de ani de zile! Mai ales că acele tăieri masive din zona administrată de ocoale private s-au soldat și cu un dosar penal care se află pe rolul instanțelor de judecată!
Și, încă un amănunt semnificativ. Camionul a fost oprit chiar în ziua în care ministrul Apelor și Pădurilor venea într-o vizită la Consiliul Județean, ați ghicit, Argeș! Ținta era, printre alții, și directorul Direcției Silvice Argeș, Armand Chiriloiu, unul dintre cei mai profesioniști și intransigenți șefi de Direcții Silvice din țară! Spre cinstea sa, doamna ministru a reacționat nu numai ferm, dar și în spiritul legii și al adevărului. Iar diversiunea Agen Green nu a reușit!
Nu știu ce jocuri face Gabriel Păun și ce interese servește! Nici nu mă interesează de altfel! Încă! Nu va găsi, însă, niciun aliat de bună-credință, mai ales în mass-media, cât timp prostește în față o țară întreagă. Și este prins ca un școlar îndrăgostit cu minciuna în ghiozdănel!
Va avea, însă, în mine, în Cronica Română, în orice jurnalist corect care lucrează pe fapte/probe, nu pe vorbe și diversiuni, un aliat cât timp investigațiile sale vor fi corecte. Iar dovezile indubitabile!
Orice fel de greșeală a vreunui angajat, indiferent de funcție, din Romsilva, va fi aspru sancționată de noi dacă vor fi aduse probe elocvente. În rest, vorbim vorbe… Mimăm lupta pentru protejarea pădurilor virgine dar când trebuie să semnăm un protocol cu Romsilva pe acest subiect dispărem luni de zile ca măgarul în ceață!
Nu pot să nu trag o concluzie alarmantă privind acțiunile organizației Agent Green. Și anume nu pot să nu văd presiunea pe care acest ONG, ca și multe altele din domeniu, o fac – din motive care sunt evidente- la adresa Romsilva! Mai ales că și în cazul Agent Green donațiile sunt al dracului de importante pentru o finanțare adecvată. Ca să primești, însă bani trebuie să fii influent, să contezi, să te faci remarcat, să protestezi, să demaști ilegalități, fie ele reale sau nu, să provoci teamă și să devii astfel un jucător important pe piață!
Doar nu o crede cineva că vreun așa-zis activist ecologist (mai ales că unii încep să se ocupe cu un fel de terorism ecologic!) face acest lucru doar pentru ideea nobilă a protejării pădurilor virgine. Să fim serioși!
Și încă un aspect: sunt convins că acest tip de acțiuni diversioniste vor continua. Decredibilizarea sistematică a Romsilva și implicit a angajaților săi face parte dintr-un plan bine pus la punct! De ce să se mai ocupe Romsilva de protejarea pădurilor proprietate publică a statului? Mai bine ne ocupăm noi, ONG-urile! Cheltuim mult mai puțin și o facem și mult mai eficient! Nu-i așa, domnule Gabriel Păun?
Personal am auzit această versiune (halucinantă) de la reprezentantului unui alt ONG, la fel de implicat în combaterea așa-ziselor defrișări ilegale, ca și Agent Green! Și atunci de ce ne mai mirăm că se urmărește sistematic decredibilizarea Romsilva?
Iulian Badea