PMP ar putea vota legea salarizării unitare

0

Preşedintele executiv al PMP Eugen Tomac a declarat, luni, la finalul şedinţei Consiliului Executiv Naţional, că există posibilitatea ca partidul să voteze proiectul legii salarizării unitare în cazul în care ”nu vor exista derapaje bugetare în ceea ce priveşte economia ţării”, considerând că ”în mod clar este necesar să fie mărite salariile atât în educaţie cât şi în sănătate”.

„Aşteptăm cu interes legea (Legea salarizării unitare – n.r.). În mod clar este necesar să fie mărite salariile atât în educaţie cât şi în sănătate, însă suntem îngrijoraţi cu privire la deficitul pe care îl poate crea o majorare nesustenabilă, pentru că trebuie să se ţină cont în mod clar de realităţiile economice ale României. În caz contrar, banii împrumutaţi îi vom duce pe toţi în consum şi nu vom avea o creştere economică bazată pe productivitate, ci pe consum. Aceste riscuri pot genera probleme mult mai mari economiei României în viitor şi din acest punct de vedere aşteptăm cu interes să vedem punctul de vedere al PSD cu privire la resursele pe care le au în vedere să le acopere cu aceste cheltuieli suplimentare”, a declarat Eugen Tomac, potrivit Romaniatv.net.

Liderul executiv al PMP a precizat că aşteaptă să vadă proiectul şi care sunt sursele de finanţare ale creşterilor salariale, urmând ca partidul să decidă dacă îl va susţine.

Citește și

Spune ce crezi

Adresa de email nu va fi publicata

Moderarea comentariilor este activată. Poate dura ceva timp până ce comentariul tău va fi aprobat.

Acest sit folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.