Trump, somat de senatori

0

Senatorii americani l-au îndemnat duminică noaptea pe preşedintele Donald Trump să predea toate înregistrările de la discuţiile purtate cu directorul concendiat al Biroului Federal de Investigaţii (FBI), James Comey, transmite BBC.

Între timp, liderul senatorilor democraţi a avertizat că distrugerea acestor înregistrări ar reprezenta o încălcarea a legii, iar republicanul Lindsey Graham a susţinut că reprezentanţii Casei Albe trebuie să spună clar dacă există aceste înregistrări ale discuţiilor purtate de Trump şi Comey.

”Preşedintele ar trebui să le predea automat. Distrugerea lor ar reprezenta o încălcare a legii. Dacă nu există înregistrări, atunci el ar trebui să prezinte scuze poporului american şi lui Jim Comey”, a declarat democratorul Chuck Schumer.

Aceste reacţii vin după ce preşedintele american a ameninţat că ar putea să iasă la lumină înregistrări ale discuţiilor purtate cu James Comey, într-un mesaj postat pe Twitter. Însă, miliardarul republican a lansat această ameninţare pentru că se teme că James Comey va vorbi cu presa sau va scurge informaţii din FBI către instituţiile mass-media din Statele Unite. Reprezentanţii Casei Albe nu au confirmat şi nici nu au negat existenţa unor asemenea înregistrări, informează news.ro.

Chuck Schumer a avertizat că senatorii democraţi ar putea să refuze confirmarea unui nou director al FBI până la numirea unui procuror special pentru anchetarea implicării agenţilor ruşi în alegerile prezidenţiale din SUA.

Agenţii Biroului Federal de Investigaţii (FBI) sunt cei însărcinaţi în acest moment să ancheteze presupusele legături dintre asociaţii campaniei Trump şi Moscova. Trump dezminte aceste acuzaţii şi susţine că a primit asigurări din partea lui Comey că nu este vizat de investigaţia FBI.

Potrivit surselor prezidenţiale, unsprezece persoane sunt considerate pentru poziţia de director, inclusiv actualul director interimar al FBI – Andrew McCabe, judecătorul newyorkez – Michael Garcia, senatorul republican John Cornyn şi Alice Fisher.

Citește și

Spune ce crezi

Adresa de email nu va fi publicata

Moderarea comentariilor este activată. Poate dura ceva timp până ce comentariul tău va fi aprobat.

Acest sit folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.