Macovei răspunde acuzelor președintelui UNJR

Share:

Europarlamentarul Monica Macovei a negat că ar fi spus în urmă cu câțiva ani că ”Victor Ponta este șantajabil cu ajutorul informațiilor care se găsesc în arhiva SIPA”, așa cum susține judecătorul Dana Gîrbovan, președinte al UNJR, fostul ministru al Justiției cerându-i acesteia să vină cu dovezi.

„Îi solicit dnei Dana Gîrbovan să aducă dovezi pentru declarația cu care este citată în presă, și anume: ‘Cel mai grav este faptul că aceste informații se pot folosi și acum, evident în mod ilegal. Monica Macovei a declarat la vremea respectivă, înainte să se sigileze arhiva, că domnul Ponta este șantajabil cu ajutorul informațiilor care se găsesc acolo'”, afirmă Monica Macovei, într-un comunicat transmis, vineri, Agerpres.

Aceasta precizează că s-a referit la Victor Ponta în legătură cu SIPA pe 14 octombrie 2014, „adică la circa nouă ani de la sigilarea arhivei SIPA, în timpul campaniei prezidențiale, când apăruse informația că Victor Ponta ar fi fost ofițer acoperit SIE”.

„În declarația mea din octombrie 2014 puneam în discuție modul în care Rodica Stănoiu folosea, probabil, SIPA și informațiile din arhivă, despre care apăruseră alegații în spațiul public încă din 2005, motiv pentru care am și luat decizia de a desființa SIPA și a sigila arhiva. În niciun caz nu am afirmat că am informații din arhiva SIPA și că Victor Ponta ar putea fi șantajat astfel”, arată Macovei.

Monica Macovei spune că nu se aștepta ca un magistrat, care conduce o asociație a judecătorilor, „să intre într-un joc cu informații nereale și insinuări, care are ca scop decredibilizarea justiției și atacarea magistraților”.”Ar fi regretabil ca un judecător să fie manipulat sau de rea-credință”, conchide europarlamentarul.

Citește și
Spune ce crezi

Adresa de email nu va fi publicata

Acest site folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.