Ministrul Dan îi cere demisia comisarului Aurelian Miu

Carmen Dan, ministrul Afacerilor Interne, îi cere demisia şefului Serviciului Control din cadrul Poliţiei de Frontieră Aurelian Miu, după ce în presă au apărut imagini în care acesta îngenunchează în faţa unei mese la care stau mai mulţi chestori din minister. Carmen Dan a declarat, joi, că îi cere lui Miu „să facă un gest de ultimă onoare şi să plece din această poziţie”.

„Îi cer să facă un gest de ultimă onoare şi să plece din acea poziţie. Este o ipostază în care s-a pus singur şi care nu face onoare nici Poliţiei de Frontieră şi nici persoanei. Îi cer public să se gândească şi să facă gestul aşteptat de toţi, altfel o să îi amintesc asta în fiecare zi”, a afirmat Carmen Dan.

Ea a mai spus că, din punct de vedere disciplinar, nu mai poate fi începută anchetă disciplinară pentru că au trecut patru ani de la acel incident.

„Vom verifica şi sunt interesată să reiasă din verificări de ce conducerea Poliţiei de Frontieră a acţionat, din punctul meu de vedere, superficial. Ar fi trebuit să se aplece la acel moment asupra cercetării acelei conduite”, a mai spus ministrul de Interne.

Ministrul Afacerilor Interne Carmen Dan a dispus o anchetă după ce în presă au apărut imagini în care şeful Serviciului Control din cadrul Poliţiei de Frontieră Aurelian Miu îngenunchează în faţa unei mese la care stau mai mulţi chestori din minister, inclusiv Gelu Oltean, fost şef serviciului secret al Ministerului de Interne.

Ziarul Naţional a publicat marţi seară imagini cu unu bărbat – despre care afirma că este Aurelian Miu – îngenuncheat în faţa unei mese pe care se află sticle şi pahare şi la care stau mai multe persoane. Publicaţia susţine că scenele s-au petrecut la ultimul etaj al clădirii în care se află sediul Poliţiei de Frontieră şi că la masă sau în încăpere se mai aflau, în afară de Gelu Oltean, care conducea la acel moment DGPI, chestorul Ioan Buda, fost secretar de stat al MAI si actualul inspector şef al Poliţiei de Frontieră, chestorul Marcel Ardelean, şeful Direcţiei de Supraveghere şi Controlul Trecerii Frontierei, precum şi alţi şefi de structuri din Poliţia de Frontieră.

Miercuri dimineaţă, ministerul a anunţat declanşarea unei anchete, confirmând şi că bărbatul din imaginile prezentate este Aurelian Miu.

În opinia MAI, „imaginile şi informaţiile apărute în spaţiul public sunt de natură să afecteze exercitarea respectivei funcţii, pentru care este nevoie de autoritate profesională şi probitate morală”.

Citește și
Spune ce crezi

Adresa de email nu va fi publicata

Acest site folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.