Comisia LIBE a PE vine la Bucureşti. Maria Grapini, implicare totală!

Maria Grapini: “Va fi o întâlnire grea, din care TREBUIE să ieşim cu capul sus! Probleme cu penitenciarele nu sunt doar în România, voi solicita echidistanţă!”

Comisia LIBE a Parlamentului European a luat decizia să întocmească un raport amplu, privitor la starea penitenciarelor din România, după scandalurile repetate în care a fost implicată ţara noastră, pe acest subiect sensibil. De altfel, în perioada 26-28 iunie, Comisia LIBE va fi prezentă la Bucureşti, pentru formularea concluziilor, după discuţii ample cu sfera decizională şi civică a României, de la comisii parlamentare la ong-uri, de la susţinători şi până la, din nefericire, anti susţinători ai ţării noastre.

Europarlamentarul PPU-sl Maria Grapini a decis să viziteze penitenciarele româneşti, pentru a putea formula, ulterior, rapoarte obiective şi pentru a expune puncte de vedere mai mult decât avizate. Astfel că, sâmbătă şi luni, va merge la Penitenciarele Timişoara şi Târgşor, pentru discuţii cu administraţiile respective şi cu deţinuţii. Deplasările vor fi extrem de utile pentru întâlnirea ulterioară a Comisiei LIBE, de la Bucureşti, unde îşi va prezenta concluziile.

“Avem în lucru acum, în Comisia LIBE, un raport privind starea penitenciarelor şi pot spune că sunt probleme în multe ţări din Europa, nu numai în România, privind condițiile din penitenciare, suprapopularea şi mai ales precaritatea programelor educaţionale. În cadrul dezbaterilor, s-a spus foarte clar că una dintre cauzele suprapopulării este arestul preventiv excesiv. Recomandarea este să se folosească metode alternative de pedeapsă, în locul arestului si să se recurgă la arest doar în cazuri extreme. La București, ne vom întâlni cu ONG-uri, cu comisiile de specialitate din Parlament, cu reprezentanţi ai justiţiei române. Consider că este foarte important ca cei care vor participa la discuţii să nu denatureze situaţia reală din România. Va fi o întâlnire grea, din care TREBUIE să ieşim cu capul sus! Probleme cu penitenciarele nu sunt doar în România, voi solicita echidistanţă! Da, trebuie să găsim soluţii, dar, în egală măsură, trebuie să ne apărăm ţara! Nu e România cel mai rău stat membru, nu e cazul să exagerăm! Sper ca la Bucureşti să fiu înconjurată de…români! ”, a declarat Maria Grapini.

Citește și
Spune ce crezi

Adresa de email nu va fi publicata

Acest site folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.