Contestația lui Boureanu, respinsă!

Magistrații Tribunalului București i-au respins vineri contestația lui Cristian Boureanu, astfel încât acesta rămâne în arest preventiv în dosarul în care este acuzat de ultraj după ce a agresat un polițist rutier.

Boureanu a fost arestat preventiv pe 10 iunie, în urma unei decizii a Judecătoriei Sectorului 1 București, iar vineri tribunalul i-a respins contestația.

Pe 9 iunie, în jurul orei 1,30, Cristian Boureanu se afla într-o mașină condusă prietena lui, fiind oprit în trafic de un echipaj de poliție rutieră pe bd. Aviatorilor.

În momentul în care polițiștii i-au solicitat documentele de identitate, Boureanu s-a manifestat violent, a amenințat un polițist și i-a prins acestuia degetele mâinii drepte, prin închiderea portierei autoturismului, i-a rupt cămașa uniformei și l-a lovit cu genunchiul în zona inghinală, provocându-i leziuni traumatice. Polițistul a reacționat și l-a lovit pe Boureanu, acesta căzând la pământ.

Boureanu a fost imobilizat, încătușat și condus la sediul Brigăzii Rutiere pentru cercetări. Fiind într-o stare avansată de ebrietate, lui Boureanu i s-a făcut rău, el fiind transportat apoi la Spitalul Floreasca.

Fostul parlamentar a fost externat din Spitalul de Urgență Floreasca de unde a fost preluat de polițiști și dus în fața unui procuror, care a decis reținerea lui pentru 24 de ore. Ulterior, un magistrat a decis ca Boureanu să fie arestat preventiv pentru 30 de zile.

Citește și
Spune ce crezi

Adresa de email nu va fi publicata

Acest site folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.