Un nou armistițiu în estul Ucrainei

Kievul a convenit cu separatiştii proruşi asupra unui nou armistiţiu în estul Ucrainei, a anunţat miercuri o purtătoare de cuvânt a emisarului Guvernului la negocieri cu rebelii, relatează The Associated Press.

Peste 10.000 de oameni au fost ucişi în confruntări armate între forţe guvernamentale şi rebeli în fosta regiune industrială Donbas (est), iar peste un milion de persoane a fugit din regiune, din calea vărsării de sânge, de la începutul conflictului, în 2014.

Un armistiţiu între beligeranţi a fost negociat în 2015, însă a fost încălcat în mai multe rânduri.

O purtătoare de cuvânt a emisarului Guvernului ucrainean Leonid Kucima la negocieri cu rebelii, Darka Olifer, a anunţat miercuri că părţile au convenit un armistiţiu în estul ţării, potrivit news.ro.

Acest nou armistiţiu urmează să intre în vigoare sâmbătă, cu scopul de a le permite locuitorilor să-şi culeagă recoltele.

Confruntările armate s-au intensificat în ultima perioadă, iar trupe şi civili au fost răniţi şi ucişi în bombardamente oarbe.

Citește și
Spune ce crezi

Adresa de email nu va fi publicata

Acest site folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.