Accident teribil în Spania. Patru români au murit!

Patru persoane și-au pierdut viața și patru au fost grav rănite într-un accident care a avut loc joi noaptea pe raza unei localități din apropiere de Toledo (comunitatea autonomă Castilia-La Mancha, centrul Spaniei – n.r.) și în care au fost implicate două autoturisme, au informat Garda Civilă și brigada de pompieri din Toledo, transmite vineri El Pais.

Cotidianul spaniol relatează că, într-una dintre mașini, toți cei patru pasageri și-au pierdut viața și că cei patru erau cetățeni români care au trebuit descarcerați.

Cotidianul ABC scrie că cei patru români decedați erau toți bărbați și aveau vârste cuprinse între 45 și 58 de ani. Potrivit sursei citate, se așteaptă autopsia șoferului decedat pentru a se ști dacă circula sub efectul alcoolului sau al drogurilor, potrivit Agerpres.

În cealaltă mașină se aflau cetățeni spanioli cu vârste de 19 și 20 de ani, mai scrie El Pais. Șoferul mașinii, grav rănit, a fost transportat la un spital din Madrid, în timp ce ceilalți trei răniți sunt internați în stare gravă într-un spital din Toledo. Șoferului care a supraviețuit i s-au recoltat deja probe biologice pentru a se stabili dacă acesta consumase alcool sau droguri, însă rezultatele nu se cunosc deocamdată, scrie ABC.

Potrivit El Pais, cele două autoturisme implicate în accident s-au ciocnit frontal într-o porțiune de drum cu vizibilitate bună.

Citește și
Spune ce crezi

Adresa de email nu va fi publicata

Acest site folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.