Breivik, nemulțumit de condițiile de detenție!

0

Extremistul norvegian Anders Behring Breivik, care şi-a schimbat numele în Fjotolf Hansen, a depus joi un apel la Curtea Europeană a Drepturilor Omului de la Strasbourg, în privinţa condiţiilor necorespunzătoare de detenţie.

Avocatul criminalului în masă, Oeystein Storrvik, a precizat că drepturile clientului său au fost încălcate în închisoare. Storrvik susţine că Breivik „este izolat, nu are niciun contact cu alţii, iar sănătatea lui mintală este pusă în pericol”.

„Esenţa plângerii noastre este un protest împotriva nivelului excesiv de izolare, o izolare care a fost impusă de foarte mult timp”, a declarat Oeystein Storrvik.

La 8 iunie, Curtea Supremă din Norvegia a decis că autorităţile nu i-au încălcat drepturile lui Breivik prin faptul că l-au izolat în închisoare. Totodată, instanţa a respins plângerile potrivit cărora condamnatul este frecvent percheziţionat în mod violent şi stă încătuşat în celulă.

Anders Breivik, în vârstă de 38 de ani, a ucis 77 de persoane în 2011, în urma a două atacuri teroriste care au şocat Norvegia. Ulterior, acesta a fost condamnat la 21 de ani de închisoare, o pedeapsă care poate fi prelungită pe termen nedeterminat.

Anders Breivik, care şi-a schimbat numele în Fjotolf Hansen, a fost condamnat pentru terorism şi crimă cu premeditare, dar nu şi-a exprimat nicio remuşcare pentru comiterea uneia dintre cele mai grave atrocităţi din istoria Norvegiei.

Citește și
Spune ce crezi

Adresa de email nu va fi publicata

Acest sit folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.