Toader critică derapajele DNA și ale Parchetului General

0

Tudorel Toader, ministrul Justiţiei, a declarat la România TV că a observat unele derapaje ale DNA şi ale Parchetului de pe lângă Înalta Curte. Ministrul a anunţat măsuri după evaluarea activităţii DNA şi Parchetului General.

„Când am făcut evaluarea, prima evaluare privind modul în care DNA a anchetat adoptarea ordonanţei 13, împrejurările adoptării OUG, atunci practic am tras un puternic semnal de alarmă cu privire la activitatea DNA. Tind să cred că a fost cea mai severă luare de poziţie publică din partea unei autorităţi la adresa DNA, pentru că instanţa de contencios constituţional, CCR, a stabilit fără niciun dubiu faptul că procurorul nu poate să ancheteze legalitatea oportunitatea adoptării unui act normativ. Actul normativ are un caracter de generalitate, nu poţi să-i reproşezi cuiva circumstanţele adoptării respectivului act”, a subliniat Tudorel Toader.

Ministrul Justiţiei a punctat că „ulterior declarării conflictului juridic de natură constituţională, am constatat cum procurorii-şefi declarau că nu e problemă, continuăm ancheta. E inadmisibil. Nu e posibil să continui o anchetă cu privire la adoptarea unui act normativ despre care CCR tocmai spusese că nu ai competenţa. În acest interval de timp, cu toţii am observat cum oameni nevinovaţi au fost trimişi în judecată, au fost arestaţi chiar şi condamnaţi, ulterior achitaţi, iar CEDO dă o reparaţie morală, o despăgubire materială modică în raport cu trauma pe care o trăieşte cel deţinut în penitenciar, condamnat pe nedrept. Eu am observat ca orice alt cetăţean şi ministru al justiţiei aceste derapaje ale DNA şi unele dintre ele şi de la Parchetul de pe lângă Înalta Curte”, a ţinut să precizeze Toader.

Ministrul Justiţiei a comentat şi înregistrările cu Laura Codruţa Kovesi. „Au apărut acele înregistrări despre care ştim, am sesizat inspecţia judiciară, pare incredibil ca un procuror-şef să formuleze astfel de obiective, ţinte de anchetă. Procurorul anchetează faptele, nu de la făptuitor să găseşti o faptă. Eu spuneam şi repet, norma penală e ultima soluţie, noi nu trebuie să luptăm împotriva corupţiei cu arestări şi condamnări. În România există o strategie naţională anticorupţie, la care societatea civilă şi toate instituţiile, cu acei avertizori de integritate, îi avem în lege din 2004”.

Faptul că dinăuntrul DNA au apărut aceste nemulţumiri nu face decât să dea crezare aprecierii generale că acolo ceva nu e în regulă, sunt convins că dânşii ştiu cel mai bine, a declarat Tudorel Toader, despre scandalul procurorilor din DNA.

„Atât DNA cât şi Ministerul Public n-au fost supuse unei evaluări manageriale din 2007, ori 10 ani de zile să ai o autoritate importantă care să nu fie verificată. Instituţia îşi îndeplineşte menirea, dar să ne uităm şi la partea negativă, mulţi nevinovaţi sunt condamnaţi, evaluarea este absolut necesară. Eu am repetat în detrimentul unor opinii critice, nu pot da verdicte cât procedura e în curs, nu pot stabili vinovăţii până nu avem evaluarea finală şi concluziile. Voi propune măsuri proporţionale cu eventualele încălcări ce vor fi constatate, principiul proporţionalităţii se aplică în toate domeniile de activitate”, a declarat Tudorel Toader.

Citește și

Spune ce crezi

Adresa de email nu va fi publicata

Acest sit folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.