Tinerii umaniști lansează programul „VREM Să Te Învățăm”!

Share:

Președinte interimar al Organizației de Tineret PPU-sl, Filiala Timiș, Raul Constantin Ciuteanu, a transmis pe adresa redacției un comunicat de presă pe care îl prezentăm, integral, în continuare:

„Într-o eră în care lumea se îndreaptă cu viteză mare către  digitalizare și globalizare, Organizația de Tineret a PPUs-l Timiș, lansează programul „VREM Să Te Învățăm”,  cursuri gratuite de inițiere pentru persoanele de vârsta a treia, în utilizarea calculatorului.

Dorim să venim astfel în întâmpinarea nevoilor de comunicare și învățare ale persoanelor în vârstă, tinerii umaniști îi vor învăța pe vârstnici noțiuni de bază, cum ar fi  procesare text, navigare pe internet, utilizarea rețelelor de socializare și de folosire a poștei electronice.

Înscrierile se vor face până la data de 1 septembrie 2017, apelând la următoarele date de contact:

  • Secretariat PPU-sl: 0770 422 083- Raoul Gordean
  • 0760 607 008 – Raul Ciuteanu

Cursurile sunt gratuite și vor avea loc săptămânal, pe durata a trei luni de zile, la sediul umaniștilor din Timișoara, str. Barbu Iscovescu, nr.2, între orele 14 – 16, marți și joi.

Pentru generația tânără  transmiterea unui e-mail sau folosirea unui motor de căutare sunt lucruri obișnuite și uzuale. De aceea, prin acest program, tinerii umaniști și-au propus să vină în sprijinul persoanelor în vârstă, care doresc să aibă acces mai ușor la informații și să dobândească cunoștințe necesare pentru comunicarea în mediul virtual.

Credem că a venit timpul îmbătrânirii active și al solidarității între generații, propunându-ne consolidarea unei mentalități sănătoase de implicare activă a vârstnicilor în viața și dezvoltarea socială și economică a unei națiuni, fără a fi discriminați în niciun fel.

Acțiunea se bucură de sprijinul doamnei europarlamentar Maria Grapini, care a declarat  că  „persoanele vârstnice trebuie să fie reintegrate în societate și să rămână active”. 

„Nu dorim nimic în schimb, cursurile fiind gratuite pentru toți vârstnicii dornici să utilizeze calculatorul,  poate doar un zâmbet și un like din partea lor”, ne-au declarat președintele Organizației Județene de Tineret Timiș – Raul Constantin Ciuteanu și Andra Maftei – președintele Organizației de Tineret a Municipiului Timișoara, inițiatorii acestui proiect inedit.

La final, cursanții cu cele mai bune abilități dobândite pe parcursul celor trei luni de cursuri vor fi premiați de către Organizația de Tineret PPU-sl Filiala Timiș”.

 

Citește și
Spune ce crezi

Adresa de email nu va fi publicata

Acest site folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.