Legea grațierii, în dezbatere publică de la 1 septembrie

Preşedintele Senatului, Călin Popescu Tăriceanu, a declarat, joi seară, că Legea graţierii va intra în dezbatere la 1 septembrie, la începutul sesiunii parlamentare.

„Legea graţierii este trimisă în Parlament şi de la 1 septembrie va începe dezbaterea ei. Sunt şi celelalte măsuri complementare pe care ştiu că ministrul Justiţiei le are în vedere şi le-a şi anunţat. Poate atenţia a fost îndreptată spre alte subiecte şi aceste lucruri au părut că trec şi cred că au şi trecut puţin observate ca să nu spun neobservate. (…) Sigur că există şi constrângerile CEDO”, a declarat preşedintele Senatului, conform Mediafax.

Acesta a mai afirmat că persoanele încarcerate trebuie privite ca „nişte oameni cu demnitate”, care şi-au primit pedeapsa.

„Şi cei care sunt astăzi în închisori trebuie priviţi ca nişte oameni cu propria lor demnitate. Nu putem să desconsiderăm faptul că au dreptul la acest tratament, din partea societăţii, din partea statului, din partea autorităţilor. Faptul că au greşit, au primit pedeapsa privativă de libertate dar nu trebuie, în plus de asta, să existe alte condiţii care să le facă existenţa degradantă şi inumană”, a mai spus Tăriceanu.

Preşedintele Senatului, Călin Popescu Tăriceanu, a declarat, joi seară, că premierul Mihai Tudose „înţelege responsabilitatea funcţiei” în care se află şi „are curaj în luarea deciziilor”, având în vedere că „la guvernare nu ai timp foarte mult de filosofie”.

„Nu l-am cunoscut decât puţin până acum, de când era ministru în Guvernul Ponta şi nu am putut să fac o apreciere suficient de obiectivă, dar îmi face o impresie bună, pentru că îl văd că este un om care înţelege responsabilitatea funcţiei”, a declarat Călin Popescu Tăriceanu.

Şeful Senatului a mai afirmat că premierul Mihai Tudose reuşeşte să „cuprindă problemele de guvernare” şi are curaj să ia decizii, la guvernare neexistând „timp de filosofie”.

„Încearcă şi reuşeşte într-o măsură substanţială să cuprindă problemele de guvernare şi are curajul luării deciziilor. La guvernare nu ai timp foarte mult de filozofie. Trebuie să acţionezi, trebuie să decizi, trebuie să ai curajul să iei hotărâri”, a mai spus Tăriceanu.

Citește și
Spune ce crezi

Adresa de email nu va fi publicata

Acest site folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.