Mesajul Magdei Vasiliu pentru ministrul Bodog
Magda Vasiliu, prezentatoarea ştirilor Prima TV al cărei băieţel a fost diagnosticat recent cu cancer, îi reaminteşte ministrului Sănătăţii că mai sunt doar două zile până la împlinirea termenului de două săptămâni acordat de prim-ministrul Mihai Tudose pentru un proiect de debirocratizare.
Băiețelul Magdei Vasiliu a fost diagnosticat cu teribila maladie în urmă cu trei luni. Prezentatoarea de ştiri şi-a internat copilul într-un spital din Roma şi a fost uimită de sistemul de sănătate din Italia.
„Internarea de urgenţă a copilului meu nu a fost condiţionată de niciun act! Vlad a fost internat, diagnosticat şi a început chimioterapia fără să am iniţial niciun document. Abia apoi m-au întrebat de cardul european. Le-am spus că nu-l am, dar îl voi avea şi i-am rugat să nu oprească investigaţiile. Funcţionarul de la ghişeu mi-a răspuns simplu: «Doamnă, copilul e tratat oricum. Nu condiţionăm tratamentul de chestiuni birocratice! Staţi liniştită!»”, scrie Magda Vasiliu, pe contul ei de facebook.
Pentru a fi alături de băiatul ei în spitalul din Roma, Magda Vasiliu a încercat să-şi ia concediu medical, dar s-a lovit de birocraţia absurdă din România. VEZI AICI POVESTEA PREZENTATOAREI MAGDA VASILIU
Premierul Mihai Tudose i-a cerut, la sfârşitul lunii iulie, ministrului Sănătăţii, Florian Bodog, ca în cel mult două săptămâni să vină cu un proiect prin care să fie debirocratizat sistemul de sănătate, făcând referire la cazul Magdei Vasiliu.
„E în public un caz care atrage atenţia asupra birocraţiei care a ajuns la cote extreme în cadrul Ministerului Sănătăţii. Cei care se lovesc de această birocraţie sunt oameni bolnavi, cu 400.000 de hartii care trebuie plimbate de la medicul de familie la medicul specialist, care trebuie să-i dea scrisoare medicală, reţetă, să meargă la farmacie şi dacă nu găsesc medicamentele să se întoarcă şi să reia ciclul. Nu sunt sportivi de performanta cei aflati in situaţia asta. Vă rog ca în 2 saptămâni să prezentaţi un proiect închegat privind reducerea birocraţiei în acest sens. Nu se poate ca cineva la tratament în străinătate să vină în ţară să demonstreze că e bolnav… este tot caz medical. Hai să nu rezolvăm cazuri punctuale, hai să rezolvam sistemul… sistemul e defect rău”, a spus premierul.
Jurnalista aminteşte, într-o postare pe pagina sa de Facebook de marţi seară, că mai sunt două zile până la împlinirea termenului dat de premier.
„Numai mâine nu-i poimâine… şi au trecut cele două săptămâni acordate Ministerului Sănătăţii pentru un proiect de debirocratizare. Aştept cumva cu sufletul la gură să văd cât suflet şi mai ales, câtă responsabilitate şi conştiinţă au cei responsabili. În aceste zile, doar la Roma sunt zeci de români veniţi cu copiii la tratament. Cei mai mulţi mi-au spus că sunt la Roma prin «mila sau înţelegerea angajatorului», pentru că soluţii pentru ei, odată plecaţi din România, nu există. Nu mai vorbesc de aberaţia cu vârsta copilului. La 6 ani şi 11 luni, mama poate sta în concediu cu el, la 7 ani şi o zi, nu se mai poate. Sunt aici fundaţii care evident că ajută, DAR PE BANI!! E o afacere şi asta, în bunul stil românesc. Ştiaţi că sunt mame din Timişoara care erau trimise să cumpere ace de seringă sau Betadină? Şi asta nu-i nimic. Din păcate, nu cunosc poveştile tuturor, dar vreau să le transmit celor responsabili că pentru copiii bolnavi de cancer timpul curge altfel şi într-o singură direcţie. Nu vreau vâlvă şi nici focuri de paie. Cu siguranţă, dacă nu aveam sprijinul, îndemnurile şi luciditatea soţului meu, Cosmin Stoian, nu-mi găseam forţa unei expuneri publice, mai ales că e vorba de copilul meu. Dar el mi-a spus, nu o dată, că pot vorbi în numele altor mame care-şi stăpânesc lacrimile pentru a le zâmbi, cu greu, copiilor lor bolnavi. Deci, să se facă joi”, a scris Magda Vasiliu pe Facebook.