Iohannis: Plumb și Shhaideh trebuiau să demisioneze!

0

Președintele Klaus Iohannis a declarat, marți seară, că miniștrii Rovana Plumb și Sevil Shhaideh, vizate de anchete DNA, ar fi trebuit să demisioneze sau să fie retrase din funcție.

„Cred că vă amintiți de pozițiile mele pe care le-am avut în ocazii similare și din nefericire au fost câteva astfel de ocazii. Eu vreau să cred că România este o țară care întărește statul de drept, iar într-un stat de drept persoane urmărite penal, judecate penal și condamnate penal nu trebuie să fie în conducerea statului. (…) Da, doamnele ministru trebuiau în varianta optimală să demisioneze”, a spus Iohannis la Palatul Cotroceni, informează Agerpres.

El a afirmat că a doua variantă „acceptabilă” era retragerea acestora din Guvern.”Faptul că PSD face scut în jurul doamnelor ministru nu este de bun augur”, a adăugat Iohannis.

Șeful statului a subliniat că nu se antepronunță în cazul celor doi miniștri și că nu cunoaște detalii din dosar.

„Vorbesc din punct de vedere al președintelui. Îmi doresc foarte mult să avem un Guvern care nu este supus unor suspiciuni, un Guvern care acționează pentru România și pentru români. Nu știu dacă doamnele sunt vinovate sau nevinovate, nici nu este treaba și nici nu este treaba PSD să stabilească acest lucru, vinovăția se stabilește de către judecători, iar pentru România, pentru Guvern ar trebui să devină normalitate ca persoane urmărite penal, judecate sau condamnate să nu fie în conducerea statului, să nu fie în Guvern. Cum vor privi românii și partenerii noștri un Guvern unde două doamne care gestionează fonduri foarte consistente, este vorba de Ministerul Dezvoltării și de Ministerul Fondurilor Europene, dacă aceste două doamne sunt suspectate de acțiuni penale? Nu este bună această evoluție. Este păcat că PSD nu a înțeles nimic din repetatele mele apeluri pentru întărirea statului de drept și avertizez că această cale cu siguranță nu este cea bună”, a declarat Iohannis.

Iohannis a precizat că este inadecvată abordarea ministrului Tudorel Toader referitoare la verificarea legalității unei hotărâri de guvern, șeful statului susținând că, în cazul în care acesta a constatat că anumite lucruri nu sunt bine clarificate în Justiție, trebuia să vină cu un act care să corecteze.

„Domnul ministru Toader a confundat poziția domniei sale de acum cu poziția de profesor universitar sau rector pe care a avut-o înainte. Dacă vorbim pur teoretic, atunci sigur se poate purta o discuție pe competența de contencios administrativ, contencios constituțional sau alte chestiuni legate de cine de ce se ocupă în România. Este adevărat că se poate purta această discuție și, dacă ar fi să rămânem în zona pur teoretică, sunt anumite aspecte care pentru mulți sunt interesante și importante, dar domnul Toader nu este profesor universitar în momentul acesta, ci ministru al Justiției. Or, din poziția de ministru al Justiției, dacă a constatat că anumite lucruri nu sunt clarificate bine în justiția românească, nu trebuia să facă afirmații teoretice, ci trebuia să vină cu un act care corecta, spre exemplu, Codul de procedură civilă. Așadar, abordarea domnului ministru mi se pare inadecvată”, a spus Iohannis, la Palatul Cotroceni.

Potrivit președintelui, cazurile de abuz al procurorilor ar trebui rezolvate prin CSM, care judecă plângerile de acest tip, și prin politica în domeniul Justiției.

„De aceea am spus că, dacă domnul ministru a constatat că ceva nu este bine reglementat, trebuia să vină cu un act care corectează această lipsă de reglementare, dacă ea în părerea domnului ministru există”, a afirmat Iohannis.

Citește și

Spune ce crezi

Adresa de email nu va fi publicata

Acest sit folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.