CSM, aviz negativ pe modificarea legilor Justiției

Share:

Plenul Consiliului Superior al Magistraturii (CSM) a dat joi aviz negativ pe proiectul privind modificarea legilor Justiției. Ministrul Justiției, Tudorel Toader, nu a participat la ședința CSM pentru că, spunea el, nu dorește să se creeze „un moment” în care să devină apărătorul propunerilor pe care le-a făcut.

Plenul CSM a avizat negativ „Proiectul de Lege pentru modificarea și completarea Legii numărul 303/2004 privind statutul judecătorilor și procurorilor, a Legii numărul 304/2004 privind organizarea judiciară și a Legii numărul 317/2004 privind Consiliul Superior al Magistraturii”.

Ministrul Justiției, Tudorel Toader, a declarat că se aştepta ca CSM să dea un AVIZ NEGATIV pe proiectul de modificare a legilor Justiţiei. Tudorel Toader a explicat absenţa de la şedinţa plenului CSM prin faptul că magistraţii se pronunțaseră anterior ședinței și că le știa opțiunea. În plus, ministrul Toader a susținut la Antena 3 că „unii nu doresc reformarea sistemului”.

„Sper că doamna președintă să-și revină din deruta care a cuprins-o legată de absența mea. Îi reamintesc faptul că au intrat în ședință cu opinii exprimate anterior. Au venit la dezbatere cu hotârâri luate anterior. Au spus că votul va fi negativ. Iar eu nu estimam, ci știam acest lucru. Știam din toate dezbaterile legate de legile justiției și opinile exprimate cu ocazia vizitei MCV. Cunoșteam condițiile dânșilor și aproape sunt public cunoscute opțiunile pe care unii sau alții le au. Prin urmare, absența mea a fost eliberate din aceste două motive. Unul, le cunoșteau opțiunile, al doilea, dânșii cunoșteau opțiunea mea, pentru că eu aș fi susținut proiectul pe care l-am trimis spre avizare. Am convingerea că argumentele de astăzi aveau efect zero, dacă ei au exprimat opțiunile pe care le au”, a declarat Tudorel Toader la Antena 3.

„Concluzia este mai veche și anume a faptului că unii nu doresc reformarea sistemului. Unii doresc să rămânem în paradigma în care ne aflăm astăzi, că e bine așa”, a mai spus ministrul Justiției.

Ministrul Justiţiei, Tudorel Toader, nu a participat la şedinţa CSM

„Nu voi merge, pentru că eu am vorbit cu CSM, am făcut dezbateri publice, lucrurile sunt cunoscute. Nu vreau să se creeze astăzi un moment în care eu să devin apărătorul propunerilor pe care le-am făcut. CSM să rămână în spațiul garantului independenței Justiției, să dezbată soluțiile și să își exprime avizul consultativ”, a declarat ministrul Tudorel Toader, la sediul MJ, citat de Agerpres.

Întrebat cum comentează declarația dată de procurorul general Augustin Lazăr, care a spus că, probabil, CSM va da un aviz negativ, Toader a replicat: „Va fi negativ și în legătură cu multele propuneri pe care le-am reținut în proiectul de lege, propuneri venite de la CSM? Eu nu aș fi sigur, pentru că avizul nu se dă în bloc pe proiectul de lege, avizul se dă pe fiecare soluție legislativă în parte. Prin urmare, la Legea 317 privind organizarea și funcționarea CSM, am reținut majoritatea propunerilor formulate de CSM. Să nu îmi spuneți că, astăzi, CSM va fi împotriva soluțiilor propuse de CSM. Sunt trei legi fundamentale care reglementează activitatea din Justiție. Se va da aviz pe fiecare articol, pe fiecare soluție în parte și nu pe lege în ansamblul ei”.

Pe 30 august, Ministerul Justiției a publicat proiectul de modificare a legilor Justiției, trimis pentru avizare la CSM de ministrul Tudorel Toader.

„Proiectul își propune să aducă modificări, în principal, prevederilor privind evaluarea profesională, promovarea în funcții de execuție la instanțe și parchete, numirea în funcții de conducere la instanțe și parchete, reglementarea situațiilor în care magistrații sunt în imposibilitatea de a-și exercita funcția, precum și eficientizarea managementului instanțelor și parchetelor”, se arată în expunerea de motive a proiectului postat pe site-ul Ministerului Justiției.

Proiectul conține o serie de modificări anunțate anterior de Tudorel Toader, printre care numirea procurorului general și a procurorilor-șefi ai DNA și DIICOT de către CSM la propunerea ministrului Justiției, preluarea Inspecției Judiciare de către MJ, precum și înființarea unei direcții specializate în efectuarea urmăririi penale pentru infracțiunile săvârșite de magistrați.

Referitor la numirea procurorului general și a procurorilor-șefi ai DNA și DIICOT, proiectul prevede că aceștia vor fi selectați dintre procurorii care au o vechime minimă de 10 ani.

„Modificarea formulei de numire în aceste funcții dă eficiență atât rolului Consiliului Superior al Magistraturii de protejare a independenței sistemului judiciar, cât și dreptului și obligației ministrului Justiției de a veghea asupra modului în care se realizează conducerea parchetelor. În acest fel, legea specială atribuie ministrului Justiției un rol în procedura de numire în funcție a procurorilor cu funcții de conducere menționați mai sus, dându-se substanță prevederilor art. 132 alin. (1) din Constituție care prevede că ‘procurorii își desfășoară activitatea potrivit principiului legalității, imparțialității și al controlului ierarhic, sub autoritatea ministrului Justiției'”, se arată în expunerea de motive.

Conform aceleiași surse, ministrul Justiției va avea prerogativa de a selecta candidaturile pentru funcțiile de conducere, având obligația ca la finalul procedurii să înainteze CSM cel puțin două propuneri de numire, iar CSM, în cadrul unei proceduri transparente, va dispune asupra numirii în funcția de conducere.

Referitor la Inspecția Judiciară, proiectul prevede că va trece de la CSM la Ministerul Justiției, măsură „menită să asigure aplicarea principiului echilibrului puterilor în stat și al controlului reciproc între acestea”.

„Aspectele de fond privind procedura disciplinară în fața Inspecției Judiciare și a secției Consiliului Superior al Magistraturii rămân în vigoare, însă cele care privesc organizarea și funcționarea Inspecției Judiciare sunt preluate, doar cu modificările izvorâte din reorganizarea Inspecției, de Legea nr. 304/2004 privind organizarea judiciară. Sunt introduse unele modificări referitoare la statutul inspectorilor judiciari din cadrul Inspecției Judiciare, prevăzându-se expres că inspectorii judiciari sunt numiți prin concurs pe un mandat de 4 ani, dintre cei cu cel puțin 10 ani vechime în magistratură”, se menționează în expunerea de motive.

Proiectul de lege mai prevede ca, în termen de șase luni de la intrarea în vigoare a actului normativ, să se reglementeze organizarea și funcționarea, în cadrul Parchetului de pe lângă Înalta Curte de Casație și Justiție, a unei direcții specializate în efectuarea urmăririi penale pentru infracțiunile săvârșite de judecători și procurori.

Printre modificările propuse la Legea 303/2004 privind statutul judecătorilor și procurorilor se mai numără instituirea condiției vârstei minime de 30 de ani și a vechimii minime de cinci ani în una dintre profesiile juridice reglementate de lege, precum și susținerea testului psihologic și verificarea bunei reputații, anterior susținerii probelor propriu-zise pentru admiterea la Institutul Național al Magistraturii.

Se mai prevede, printre altele, creșterea la opt ani a vechimii minime în funcția de procuror pentru a putea fi numit la DNA sau DIICOT, majorarea numărului de posturi din cadrul Inspecției Judiciare și abrogarea dispoziției care prevede gestionarea bugetului instanțelor de către președintele Înaltei Curți de Casație și Justiție.

În expunerea de motive se mai arată că principalele schimbări propuse în cazul Legii 317/2004 privind CSM vizează „punerea de acord a legii cu deciziile Curții Constituționale, precum și alte modificări care au ca scop îmbunătățirea funcționării instituției”.

Astfel, se are în vedere modificarea dispozițiilor privind alegerea membrilor CSM, reglementarea detaliată a procedurii de revocare din funcția de membru ales al CSM, precum și reglementarea expresă a faptului că persoana aleasă pentru ocuparea unui loc vacant în cadrul CSM își exercită calitatea de membru pentru restul de mandat, până la expirarea termenului de șase ani.

Citește și
Spune ce crezi

Adresa de email nu va fi publicata

Acest site folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.