Ministrul Pop continuă seria gafelor

Ministrul Educatiei, Liviu Pop, a gafat din nou, luni, la deschiderea anului universitar. Pop a mers luni la Iasi, pentru a participa la deschiderea anului la Universitatea Alexandru Ioan Cuza, afirmand, cu acest prilej, ca este „dator” cu reforma Educatiei, indiferent daca acest lucru ii place sau nu, daca starneste critici sau nu, potrivit Agerpres. Liviu Pop a spus si ca „Fiecare copil trebuie si merita sa aiba acces direct la scoala, studii, un viitor mai bun decat cel prezent.”

„Reforma inseamna egalitate de sanse, inseamna invatamant de calitate. Fiecare copil trebuie si merita sa aiba acces direct la scoala, studii, un viitor mai bun decat cel prezent. Una dintre prioritatile mele este restaurarea respectului fata de profesor. Uitati-va cu atentie la profesorii vostri si respectati-i invatand de la ei. Educatia inseamna respect, iar educatia este pilonul de baza al unei societati sanatoase. Va propun azi, in prima zi a unui an universitar, sa va propuneti fiecare dintre voi un obiectiv mare pentru anul viitor, un obiectiv ambitios. Oscar Wilde spunea „suntem cu totii in mocirla dar unii dintre noi au curajul sa se uite la cer”. Aveti curajul sa va uitati la cer, indrazniti sa visati si apoi suflecati-va manecile si porniti la drum. Va propun sa luptati pentru visul vostru cu tenacitate, cu munca multa, cu inspiratie, creativitate si respect pentru cei din jur. Va propun asadar o reteta pentru succes. Iar clasic e fantastic, ca sa parafrazez o fraza folosita in sfera muzicala. Iasiul are o putere intelectuala si o vitalitate creativa atat clasica cat si fantastica”, a afirmat Liviu Pop, potrivit hotnews.ro.

El a mai spus, in fata celor prezenti la ceremonia de deschidere a anului universitar de la Universitatea Alexandru Ioan Cuza, ca esecul si frustrarea nu-si au locul in invatamantul romanesc si ca, „daca e un lucru pe care Romania trebuie sa-l invete dupa atatia ani de tranzitie, acesta este sa valorizam succesul”: „Cred ca invatamantul are nevoie de vorbe frumoase, dar si de fapte. (…) Daca e un lucru pe care Romania trebuie sa-l invete dupa atatia ani de tranzitie este sa valorizam succesul. In primul rand sa ni-l dorim, apoi sa-l obtinem, apoi sa ne obisnuim cu el ca noua actualitate. Romania are nevoie de o mentalitate castigatoare. Esecul si frustrarea nu-si au locul in invatamantul romanesc si nici in viata dumneavoastra.”

Liviu Pop le-a mai spus studentilor prezenti in Aula Mihai Eminescu ca facultatea reprezinta un prim pas spre reusita in viata: „Faceti o facultate ca sa reusiti in viata. Facultatea inseamna, inainte de toate, o desavarsire a ciclurilor de invatamant, o sansa la un viitor mai bun dar si – as spune – un puternic sentiment de mandrie si apartenenta. Fiti mandri ca sunteti studenti ai acestei universitati si purtati ulterior acest nume cu mandrie, ridicandu-va in cariera aleasa. Un vis aspirational in materie de educatie nu trebuie sa ignore realitatea. Aveti o sansa mare sa invatati carte. Parintii mei mi-au spus ‘ai carte, ai parte’. Si-am invatat carte. Am avut insa si posibilitatea de a face asta.”

El a amintit si ca, in prezent, unul din doi copii din Romania este cuprins de griji si saracie si nu are bucuria studiilor universitare: „De aceea va spun: invatati carte, ajutati Romania sa se ridice si, atunci cand reveniti si voi aici, in anii urmatori, pentru un discurs, numarul copiilor saraci din aceasta tara sa scada. Ajutati copiii care doresc sa invete sa faca scoala”, a mai spus ministrul Educatiei.

Liviu Pop a mai spus, in incheiere, ca Romania are nevoie de „un vis de tara”: „Va invit sa nu uitati ca avem nevoie de un vis de comunitate, de un vis ca tara. Numai asa vom scoate o parte din tara din saracie.”

Citește și
Spune ce crezi

Adresa de email nu va fi publicata

Acest site folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.