Vizita Grupului „Sistema Italia” la Iași

Vizita Grupului Ambasadorul Italiei în România Marco Giungi a efectuat în zilele de ieri şi azi o vizită la Iaşi, unde a întâlnit, împreună cu ceilalţi actori ai “Sistema Italia” (Agenţia ICE, Camera de Comerţ italiană pentru România, Confindustria România şi Institutul italian de Cultură), instituţiile locale şi comunitatea italiană activă la nivel teritorial.

Vizita din partea “Sistema Italia” a început cu întâlnirea, în dimineaţa zilei de ieri, cu rectorii principalelor universități din Iaşi. Actorii “Sistema Italia” au vizitat apoi societăţile L.C.L. România Srl şi Fire Credit. A urmat vizita la ONG-ul italian “Il Chicco”, care activează în Iaşi în sprijinul copiilor nevoiaşi.

La sfârşitul zilei, Ambasadorul Giungi şi ceilalţi actori ai “Sistema Italia” s-au întâlnit cu reprezentanţii întreprinzătorilor italieni şi ai comunităţii italiene din Iaşi.

Astăzi Ambasadorul Giungi a vizitat mai întâi birourile UniCredit, sediul din Iaşi în care sunt gestionate serviciile de IT şi back office ale grupului şi apoi a avut întâlniri cu autorităţile locale, mai exact cu Prefectul Marian Şerbescu, Primarul municipiului Iaşi Mihai Chirica, Preşedintele Camerei de Comerţ şi Industrie Paul Butnariu şi Chestorul Scripniciuc Ioan de la Inspectoratul General de Poliţie, cu care a discutat despre prezenţa italiană pe teritoriul Iaşului şi despre cum vor putea fi îmbunătăţite ulterior relaţiile dintre comunitatea italiană bine integrată şi realitatea locală.

vizita iasi

 

Citește și
Spune ce crezi

Adresa de email nu va fi publicata

Acest site folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.