Phenianul vede „inevitabil” războiul cu SUA

Exerciţiile militare comune efectuate de SUA şi de Coreea de Sud şi repetatele ameninţări lansate de Washington împotriva Phenianului fac ca un război în Peninsula Coreea să fie inevitabil, a declarat, joi, un purtător de cuvânt al Ministerului nord-coreean de Externe, relatează site-ul Reuters.

”Singura întrebare care rămâne este când va izbucni războiul”, a declarat purtătorul de cuvânt al Ministerului de Externe de la Phenian, citat de agenţia KCNA.

”Nu ne dorim război, dar nu ne vom ascunde. Dacă Statele Unite vor calcula greşit răbdarea noastră şi vor da foc fitilului războiului nuclear, cu siguranţă vom face ca SUA să suporte consecinţele, folosindu-ne de forţa noastră nucleară pe care am îmbunătăţit-o în mod constant”, a adăugat oficialul nord-coreean.

La 29 noiembrie, Coreea de Nord a anunţat că a testat cu succes o nouă rachetă balistică intercontinentală care poate transporta un focos nuclear către orice ţintă din Statele Unite ale Americii. Serviciile de informaţii sud-coreene nu exclud posibilitatea unui nou test nuclear din partea Coreei de Nord.

Imediat după testul balistic, Statele Unite şi Japonia au convocat o reuniune de urgenţă a Consiliului de Securitate al ONU, iar administraţiile din întreaga lume au cerut intensificarea presiunii asupra Phenianului. În plus, Coreea de Sud şi Statele Unite au început, luni, cel mai mare exerciţiu militar aerian comun.

Citește și
Spune ce crezi

Adresa de email nu va fi publicata

Acest site folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.