Liberalii vor declanșarea alegerilor anticipate

0

Preşedintele PNL Ludovic Orban a precizat, vineri, că formaţiunea sa va susţine toate demersurile necesare pentru declanşarea alegerilor anticipate, întrucât PSD nu mai are legitimitate, iar programul de guvernare actual nu mai are legătură cu cel din campania electorală.

„Susţinem anticipatele. PSD nu mai are legitimitate. Programul de guvernare nu mai are legătură cu cel prezentat în campanie, cu minciunile gogonate pe care le-au susţinut atunci. Întoarcerea la popor e naturală”, a spus Orban.

„Vom susţine toate demersurile necesare pentru a ajunge la anticipate”, a adăugat liderul PNL, în cadrul unei sesiuni de întrebări şi răspunsuri trasmisă live pe Facebook.

Orban a precizat că PSD s-a erodat foarte mult în primul an de guvernare şi şi-a exprimat neîncrederea că, din cauza acestei erodări, va reuşi să ducă la bun sfârşit mandatul de patru ani.

Pe de altă parte, liderul liberal îl avertizează pe senatorul Daniel Zamfir, după iniţiativa acestuia privind plafonarea dobânzilor la creditele bancare, spunând că proiectul nu este susţinut de PNL, în schimb are susţinerea consilierului premierului, „ceea ce e cât se poate de deranjant”.

Întrebat dacă partidul va lua măsuri împotriva senatorului liberal Daniel Zamfir, care a propus stabilirea unui plafon maxim al dobânzilor la creditele bancare, preşedintele PNL a spus că nu poate cenzura fiecare iniţiativă legislativă, dar că i-a transmis un avertisment.

Citește și

Spune ce crezi

Adresa de email nu va fi publicata

Moderarea comentariilor este activată. Poate dura ceva timp până ce comentariul tău va fi aprobat.

Acest sit folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.