Politic — 20 decembrie 2017
Udrea și Andronic, trimiși în judecată

Procurorii DNA au dispus trimiterea în judecată, în stare de libertate, a Elenei Udrea pentru trafic de influenţă şi spălare a banilor şi a lui Dan Andronic pentru mărturie mincinoasă. 

Procurorii DNA o acuză pe Elena Udrea că, în cursul anului 2011, a acceptat promisiunea făcută de un om de afaceri (n.r. – Bogdan Buzăianu), prin intermediari, de a primi suma de cinci milioane de dolari pentru a interveni pe lângă factori de decizie din Ministerul Economiei şi din SC Hidroelectrica SA, pentru menţinerea în condiţiile deja negociate (preţ şi cantitate de energie furnizată) a contractelor pe care societatea omului de afaceri le încheiase cu Hidroelectrica.

Din suma promisă, Elena Udrea a primit, în noiembrie 2011, prin intermediari, 3.800.000 de dolari, dar şi o creanţă de 900.000 de euro. Creanţa reprezenta o sumă pe care o firmă a omului de afaceri o împrumutase unui terţ şi care era garantată cu părţi sociale ale unei societăţi comerciale care deţinea două publicaţii, spun procurorii DNA.

Pentru a ascunde că era beneficiara reală a creanţei de 900.000 euro, care i-ar fi conferit pe cale de consecinţă şi puterea de a influenţa activitatea societăţii cu activitate media (n.r. – Evenimentul Zilei), Elena Udrea a preluat creanţa de la firma controlată de omul de afaceri, prin interpunerea unei alte firme paravan, aparţinând unei cunoştinţe.

În ceea ce îl priveşte pe Dan Andronic, procurorii spun că acesta a făcut afirmaţii mincinoase la audieri. De exemplu, el ar fi afirmat că nu a avut cunoştinţă că Elena Udrea este beneficiara reală a creanţei care i-ar fi permis acesteia să controleze societatea media, să dobândească părţi sociale şi să se implice în politica editorială a unui cotidian deţinut de această societate; că îi comunica Elenei Udrea date privind situaţia financiară a cotidianului deţinut de societatea media şi indicatori de performanţă doar pentru a se lăuda, pentru a o încunoştinţa că publicaţiei îi „merge bine” şi că nu i-a cerut Elenei Udrea acordul pentru a publica anumite articole, ci doar s-a consultat cu aceasta pentru a „verifica veridicitatea” informaţiilor obţinute.

COMUNICAT DNA

Procurorii DNA au dispus trimiterea în judecată, în stare de libertate, a inculpaților:

UDREA ELENA GABRIELA, membru al Guvernului la data faptelor, pentru săvârșirea infracțiunilor de trafic de influență și spălare a banilor;

ANDRONIC DAN-CĂTĂLIN, om de afaceri și jurnalist pentru săvârșirea infracțiunii de mărturie mincinoasă.

În rechizitoriul întocmit, procurorii au reținut următoarea stare de fapt:

În cursul anului 2011, inculpata Udrea Elena Gabriela a acceptat promisiunea făcută de un om de afaceri, prin intermediari, de a primi suma de 5.000.000 USD pentru a-și exercita influența asupra factorilor de decizie din cadrul Ministerului Economiei și a celor din cadrul SC Hidroelectrica SA, în vederea menținerii, în condițiile deja negociate (preț și cantitate de energie furnizată), contractele pe care societatea omului de afaceri le încheiase cu SC Hidroelectrica SA. Din suma promisă, inculpata a primit, în noiembrie 2011, în scopul arătat, prin intermediari, 3.800.000 de dolari, dar și o creanță de 900.000 de euro; creanța reprezenta o sumă pe care o firmă a omului de afaceri o împrumutase unui terț și care era garantată cu părți sociale ale unei societăți comerciale care deținea două publicații.

Pentru a ascunde că era beneficiara reală a creanței de 900.000 euro (care i-ar fi conferit pe cale de consecință și puterea de a influența activitatea societății cu activitate media), Udrea Elena Gabriela a preluat creanța de la firma controlată de omul de afaceri, prin interpunerea unei alte firme paravan, aparținând unei cunoștințe.

Cu ocazia audierii sale ca martor, inculpatul Dan Cătălin Andronic a făcut afirmații mincinoase, cu privire la aspectele esențiale ale cauzei. De exemplu, Dan Cătălin Andronic a declarat mincinos:

– că nu a avut cunoștință de împrejurarea că Elena Gabriela Udrea este beneficiara reală a creanței amintite, care i-ar fi permis acesteia să controleze societatea media, să dobândească părți sociale, să se implice în politica editorială a unui cotidian deținut de această societate;

– că îi comunica Elenei Udrea date privind situația financiară a cotidianului deținut de societatea media și indicatori de performanță, doar pentru a se lăuda, pentru a o încunoștința că publicației îi „merge bine”;

– că nu i-a cerut Elenei Udrea acordul pentru a publica anumite articole, ci doar s-a consultat cu aceasta pentru a „verifica veridicitatea” informațiilor obținute.

Dosarul a fost trimis spre judecare Curții de Apel București.

Față de inculpatul Budeanu Radu Ioan se continuă cercetările într-un dosar distinct.

Facem precizarea că această etapă a procesului penal reprezintă, conform Codului de procedură penală, finalizarea anchetei penale și trimiterea rechizitoriului la instanță spre judecare, situație care nu poate să înfrângă principiul prezumției de nevinovăție.

Related Articles

Share

About Author

(0) Readers Comments

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *