Bulgaria preia președinția semestrială a UE

0

Bulgaria, care preia preşedinţia semestrială prin rotaţie a Uniunii Europene la 1 ianuarie, aspiră să construiască punţi între Europa de Est şi Europa de Vest, Turcia şi Bruxelles, pentru a ajunge la compromisuri privind mai multe probleme arzătoare, între care politica migratorie, comentează vineri France Presse.

Membrul cel mai sărac al Uniunii Europene, criticată pentru ineficienţa sa faţă de corupţia endemică, Sofia se aşteaptă de asemenea ca prima sa preşedinţie a Consiliului UE să-i îmbunătăţească imaginea. Bulgaria, intrată în UE în 2007, încearcă să convingă că este demnă să se integreze în sfârşit în spaţiul Schengen de liberă circulaţie şi, pe termen lung, în zona euro.

Şase luni de preşedinţie reuşită ar pleda în favoarea acestei ţări cu 7,1 milioane de locuitori şi cu o istorie politică agitată de la căderea comunismului, dar care şi-a redobândit o anumită stabilitate sub conducerea prim-ministrului de centru-dreapta Boiko Borisov. Acesta din urmă a revenit la putere la începutul lunii aprilie, câştigând cel de-al treilea mandat al său după 2009, cu preţul unei alianţe cu partide naţionaliste, care şi-au diminuat retorica agresivă pentru a se afişa pro-UE şi pro-NATO.

Spre deosebire de ţările din Grupul de la Vişegrad (Polonia, Republica Cehă, Ungaria şi Slovacia), Bulgaria nu s-a opus politicii europene de relocare a refugiaţilor în interiorul UE, chiar dacă discursurile de teamă sau chiar de respingere a imigraţiei impregnează scena politică naţională.

Citește și

Spune ce crezi

Adresa de email nu va fi publicata

Acest sit folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.