Stimulente financiare pentru nou-născuți, în Capitală

0

Valoarea stimulentelor financiare acordate pentru nou-născuţi depăşeşte 23,8 milioane de lei, potrivit Primăriei Municipiului Bucureşti (PMB).

„De la adoptarea hotărârii CGMB (pe această temă – n.r.) până în prezent au fost acordate stimulente financiare pentru nou-născuţi în valoare totală de 23.822.000 lei”, se arată în răspunsul la o solicitare Agerpres, transmis marţi de PMB.

Conform sursei citate, aceste stimulente au fost acordate, până în prezent, pentru un număr de 9.529 de nou-născuţi. Până pe 11 ianuarie au fost depuse 11.842 de cereri pentru acordarea acestui stimulent a cărui valoare este de 2.500 de lei pentru fiecare nou-născut.

„Au fost aprobate 11.820 dosare şi respinse 22 dosare. Motivul respingerii: dosar neeligibil (ex: părintele nu avea domiciliul în municipiul Bucureşti, dosar incomplet)”, informează Municipalitatea.

Dosarele pentru acordarea acestui stimulent se pot depune la sediul Direcţiei Generale de Asistenţă Socială a Municipiului Bucureşti (DGASMB) din str. Foişorului nr. 56-58 şi la Centrul de Informare şi Consiliere pentru Cetăţeni din şos. Ştefan cel Mare nr. 38.

* PMB menţionează că valoarea totală a stimulentelor financiare pentru constituirea familiilor care au fost plătite de la data adoptării hotărârii CGMB pe această temă până în prezent este de 9.750.000 de lei.

„Avem până în prezent 6.500 de familii care au beneficiat de acest stimulent pentru constituirea familiilor”, precizează PMB.

Până pe 15 ianuarie 2018 au fost preluate 6.891 de dosare privind acordarea acestui stimulent, a cărui valoare este de 1.500 de lei. Dintre aceste dosare, şase au fost respinse ca fiind neeligibile, motivul fiind depăşirea termenului limită de depunere a lor.

Dosarele pentru acordarea acestor stimulente se pot depune la Biroul de Relaţii cu Publicul al Centrului pentru Tineret al Municipiului Bucureşti (CTMB) din bulevardul I.C. Brătianu nr. 29-33.

PMB informează că, de la data adoptării hotărârii CGMB privind stimulente financiare pentru copiii cu dizabilităţi, au fost acordate stimulentele pentru lunile august, septembrie, octombrie şi noiembrie 2017 în valoare de 14.445.000 de lei. Pentru luna decembrie 2017 plata se va executa în ianuarie 2018.

Municipalitatea menţionează că au fost acordate stimulente pentru 4.672 de dosare eligibile.

Până pe 31 decembrie 2017 au fost depuse 4.718 de dosare pentru acordarea acestui stimulent în valoare de 1.000 de lei lunar (2.107 on-line şi 2.611 la Complexul de Servicii Sociale Ominis din Aleea Turnu Măgurele nr. 17A), relevă răspunsul PMB.

Conform acestuia, au fost suspendate iniţial 455 de dosare în care solicitanţii aveau datorii la bugetul local (impozite, taxe, amenzi).

„21 au fost repuşi în plată până acum, 205 au depus certificatul fiscal, iar restul 229 încă au datorii neachitate la bugetul local, iar aceştia vor fi repuşi în plată la achitarea acestora”, a precizat PMB.

Dosarele pentru acordarea acestor stimulente se pot depune la Complexul de Servicii Sociale Ominis din Aleea Turnu Măgurele nr. 17A, de luni până vineri, între orele 9,00-15,00 sau actele pot fi transmise online accesând link-ul http://dgas.ro/stimulenthandicap/ ori pe emailul stimulent.copiidizabilităţi@gmail.com.

* Referitor la stimulentele pentru integrarea socială a persoanelor adulte cu handicap, PMB afirmă că acestea se vor pune în plată la sfârşitul lunii februarie 2018, pentru lunile noiembrie, decembrie, ianuarie, urmând ca din luna martie plata să se facă lunar.

Potrivit PMB, au fost depuse aproape 60.000 de cereri pentru acordarea acestui stimulent în valoare de 500 de lei lunar.

„Până în prezent au fost depuse 59.508 cereri, din care 35.763 cereri on-line şi 23.745 cereri la punctele de primire a cererilor. Situaţia statistică a cererilor aprobate şi respinse va fi gata statistic la sfârşitul lunii februarie, deoarece acum este perioada de introducere în sistem şi de verificare a stadiului datoriilor faţă de bugetul local pentru anul 2017”, relevă sursa citată.

Persoanele cu domiciliul pe raza sectorului 1 vor depune cererile de acordare a acestor stimulente la Centrul de Mentorat pentru Structurile Economiei Sociale din şos Ştefan cel Mare nr. 1.

Cetăţenii cu domiciliul în sectorul 2 vor depune cererile la Centrul de informare şi consiliere pentru cetăţeni din şos Ştefan cel Mare nr. 38. La această locaţie va fi prezent un interpret în limbajul mimico-gestual care va oferi consiliere persoanelor cu deficienţe de auz.

Persoanele cu domiciliul pe raza sectorului 3 vor depune cererile la Spălătoria Socială din strada Armeniş nr. 2 sau la Structura de Economie Socială San The din strada Lipscani nr. 104.

Cetăţenii cu domiciliul pe raza sectoarelor 4 şi 5 vor depune cereri la Spălătoria Socială din Aleea Turnu Măgurele nr. 17.

Persoanele cu domiciliul în sectorul 6 vor depune cereri la Spălătoria Socială din Drumul Taberei nr. 24.

Citește și

Spune ce crezi

Adresa de email nu va fi publicata

Acest sit folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.