Românii, optimiști în privința viitorului UE

0

Doi din trei români (66%) sunt optimişti în legătură cu viitorul Uniunii Europene (UE), cu mult peste media europeană (57%), iar valoarea care reprezintă cel mai bine UE este respectarea drepturilor omului, potrivit raportului Eurobarometru publicat de Comisia Europeană (CE).

Valorile care reprezintă cel mai bine Uniunea Europeană sunt drepturile omului (34% în România, 33% media UE), democraţia (32% România, 33% UE) şi pacea (32% România, 40% UE).

“Românii continuă să creadă în Europa şi în valorile pe care aceasta le promovează. Avem nevoie de încrederea şi dinamismul lor, în construirea viitoarei Uniuni Europene, ale cărei baze se vor pune la summitul de la Sibiu, din 2019, în timpul Preşedinţiei române a Consiliului UE”, a declarat şeful reprezentanţei CE, Angela Cristea, în cadrul comunicatului, potrivit news.ro

Totodată, mai bine de jumătate dintre români tind să aibă încredere în Parlamentul European (56%, faţă de 45% media europeană) şi în CE (50% faţă de o medie europeană de 42%). Încrederea în instituţiile naţionale este însă mai redusă. ”De exemplu, 21% dintre români au încredere în guvern. Pentru următorul an, 35% dintre români declară că situaţia economică naţională va fi mai proastă, înaintea lor plasându-se grecii (48%), croaţii şi britanicii (39%). Dar, când vine vorba de situaţia economică a Uniunii Europene, unul din doi cetăţeni români, similar cu media UE, declară că aceasta este mai degrabă bună şi foarte bună”, se arată în comunicat.

Dacă vorbim despre viitor, 47% dintre români cred că UE se îndreaptă în direcţia bună, ponderea fiind peste media europeană cu 17 puncte procentuale. În ce priveşte România, direcţia în care se îndreaptă ţara este apreciată drept greşită de 64% dintre respondenţii români, în timp ce la nivel european media este de 49%.

Citește și
Spune ce crezi

Adresa de email nu va fi publicata

Acest sit folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.