Anchete la IPJ Ialomița și Poliția Sinești

0

Ministrul Afacerilor Interne, Carmen Dan, a anunţat joi că au fost dispuse verificări interne la nivelul IPJ Ialomiţa şi a Poliţiei Sineşti, după cele trei cazuri de tâlhărie raportate în zona Sineşti, pe E85. De asemenea, ministrul Internelor a declarat că s-a intensificat activitatea de patrulare în zona Sineşti, unde a avut loc o tentativă de jaf asupra unui şofer, menţionând că se ia în calcul şi posibilitatea patrulelor mixte Poliţie – Jandarmerie.

„Ştiu că se intensifică activitatea de patrulare în zonă, dar tot ieri am discutat să se ia în calcul şi posibilitatea patrulării în comun cu susţinerea colegilor de la Jandarmerie”, a declarat Carmen Dan la Palatul Parlamentului.

Ea a adăugat că şeful Poliţiei Române se află la o întâlnire cu secretarul de stat pe ordine publică, cu privire la situaţia din Sineşti.

„Chiar acum, din câte ştiu, este într-o întâlnire cu secretarul de stat pe Ordine Publică (n.r. – şeful Poliţiei Române). Eu de ieri am dat dispoziţii să se facă verificări. Mă interesează dacă acolo este o situaţie care se întâmplă cu precădere sau sunt cazuri izolate. Mai mult decât atât, din câte ştiu, inspectorul general al Poliţiei Române a dispus verificări atât la Inspectoratul Judeţean de Poliţie Ialomiţa, cât şi la Poliţia din Sineşti şi celelalte aspecte care vor rezulta în urma acestor verificări vă vor fi comunicate de către inspectorul general al Poliţiei Române”, a afirmat Dan.

Întrebată dacă se ştia de această practică, ministrul de Interne a spus că a primit un link pe telefonul personal privind tentativa de tâlhărie de la Sineşti şi a luat imediat legătura cu şeful Poliţiei Române.

„Am primit un link pe telefonul meu, am văzut despre ce este vorba şi imediat l-am redirecţionat către inspectorul general al Poliţiei Române. Ulterior i-am spus să-şi ia datele preliminare şi ieri l-am chemat la o discuţie la minister. A rămas să dispună măsuri, să facă verificările – tocmai de aceea s-a declanşat această verificare internă la nivelul Inspectoratului Judeţean de Poliţie şi a Poliţiei din Sineşti – şi toate cele ce vor rezulta din verificări să fie comunicate şi dacă este nevoie să gândească un plan de măsuri pe care să-l prezinte ministrului”, a subliniat Carmen Dan.

Ea a mai precizat că nu există un deficit de personal, aşa cum s-a vehiculat în spaţiul public.

„Ştiu că a fost o informaţie că e un deficit de personal, pot să vă spun că am verificat acest lucru, lucrurile nu stau chiar aşa, avem undeva la 80% acoperit pentru subofiţeri, 70% pentru ofiţeri. Însă sunt convinsă că se vor dispune măsuri”, a punctat Carmen Dan, menţionând că în zona Sineşti au fost sesizate trei situaţii de jaf.

„Din câte ştiu, sunt doar date preliminare, am discutat ieri cu inspectorul general al Poliţiei Române, acolo au fost sesizate trei astfel de situaţii, asta nu înseamnă că nu trebuie să dispunem măsuri, că nu trebuie să avem această atitudine de prevenţie”, a conchis ministrul de Interne.

Citește și

Spune ce crezi

Adresa de email nu va fi publicata

Moderarea comentariilor este activată. Poate dura ceva timp până ce comentariul tău va fi aprobat.