Halep o spulberă pe Makarova la Madrid

0

Simona Halep, calificare facilă în turul al doilea la Madrid Open, scor 6-1, 6-0, cu Ekaterina Makarova.

Simona Halep, locul I WTA, a învins-o, cu scorul de 6-1, 6-0, pe rusoaica Ekaterina Makarova, locul 32 WTA, calificându-se în turul al doilea al Madrid Open

Halep a început în viteză apărarea trofeului la Madrid. Liderul WTA a surclasat-o pe Makarova, la fel cum a făcut-o şi în februarie, turul I, la Doha, când s-a impus cu 6-3, 6-0.

Agresivă şi precisă, cu un bun serviciu, românca a câutat şi reuşit să o mişte stânga-dreapta pe adversară şi să o ţină cât mai departe de linia de fund a terenului, cu mingi lungi. Supusă la o astfel de presiune de la început, Makarova a comis numeroase erori (30, faţă de opt Halep) şi nu a găsit soluţii pentru a i se opune Simonei Halep.

Doar un ghem a cedat jucătoarea din Constanţa, pe popriul serviciu, la 2-0, în primul set. Au urmat zece ghemuri câştigate la rând de Halep, după primele patru setul I intrându-i în palmares, după 22 de minute, iar după următoarele şase, meciul, în 51 de minute.

Simona Halep este a treia jucătoare din România în turul al doilea la Madrid, după Irina Begu, locul 36 WTA şi Sorana Cîrstea, locul 35 WTA. A patra româncă de pe tabloul principal de simplu, Mihaela Buzărnescu, locul 37 WTA, va evolua şi ea, duminică, în prima manşă, împotriva rusoaicei Maria Şarapova, locul 53 WTA.

În faza următoare, Halep va întâlni o jucătoare belgiană, pe Elise Mertens, locul 19 WTA şi 19 victorii în 25 de meciuri disputate în 2018, sau pe Alison Van Uytvanck, locul 48 WTA.

Calificarea în manşa a doua este recompensată cu un premiu de 36.775 de euro şi cu 65 de puncte WTA.

 

Citește și

Spune ce crezi

Adresa de email nu va fi publicata

Moderarea comentariilor este activată. Poate dura ceva timp până ce comentariul tău va fi aprobat.

This site uses Akismet to reduce spam. Learn how your comment data is processed.