Negocieri Sănătate: Legea salarizării unitare, din nou modificată!

0

Legea salarizării unitare va fi modificată în urma negocierilor ce au avut loc miercuri la Palatul Victoria între oficiali guvernamentali și sindicate și managerii de spitale. La rândul lor, reprezentanţii Sanitas au anunţat că renunţă la greva generală programată pentru 11 mai.

Ministrul Sănătăţii, Sorina Pintea, a anunţat, marţi seară, după aproape douăsprezece ore de negocieri cu liderii Federaţiei Sanitas, că s-a ajuns la concluzia că legea salarizării şi regulamentul sporurilor au fost aplicate subiectiv de către spitale şi că s-a decis modificarea legii salarizării, fără însă a fi modificată plafonarea sporurilor la 30%. La rândul lor, reprezentanţii Sanitas au anunţat că renunţă la greva generală programată pentru 11 mai.

Pentru prima dată, ministrul Muncii, Lia Olguța Vasilescu, a recunoscut că au existat salariile care au scăzut în urma politicilor guvernului. Aceasta a precizat că în sănătate au existat nu mai puțin de 7.000 de venituri care au scăzut.

Ministrul Sănătății, Sorina Pintea, a acuzat că astfel de scăderi salariale a avut loc datorită aplicării subiective a legii salarizării și a dat exemplu a două spitale din Arad și Focșani unde un număr mare de angajați au suferit pierderi de venituri.

”Regulamentul sporurilor au fost aplicate în mod subiectiv. Vă dau două exemple: Arad și Focșani. S-a decis modificarea legii salarizării. Nu modificăm procentul de 30%.”, a spus Sorina Pintea, după întâlnirile cu sindicatele din sănătate.

Lia Olguța Vasilescu a precizat cum va fi modificată legea:

”1) Acordarea unei sume compensatorii pentru toții angajații din sistemul sanitar care au înregistrat diminuări de venituri nete față de nivelul lunii februarie 2018. Suma compensatorie va acoperi integral diferența.

2) Păstrarea actualelor limitele prevăzute în Regulamentul de sporuri în vigoare, cu garantarea pragului minim.

3) Crearea posibilității depășirii procentului de 30% prevăzut în Art. 25, alin. 1 și 2, din Legea 153/2017, pentru spitalele mono-specialitate, servicii județene de ambulanță și Serviciul de Ambulanță al Municipiului București-Ilfov, în vederea asigurării nivelului minim al sporurilor prevăzute în actualul Regulament al sporurilor și stabilirea, prin hotărâre de guvern, a sumelor suplimentare necesare, dar numai în cazuri bine fundamentate.

4) Excluderea sporului de gardă din calculul pentru stabilirea plafonului de 30%, prevăzut în Art. 25, alin. 1 și 2, din Legea 153/2017.

5) Reluarea negocierilor la Contractul Colectiv de Muncă.

6) Reformularea modalității de încadrare a directorului de îngrijiri, în sensul revenirii la forma inițială a Legii 153/2017.

7) Echivalarea funcțiilor de moașe și surori medicale cu funcția de asistent medical.

Toate prevederile de mai sus se vor aplica asupra drepturilor salariale care se vor acorda începând cu luna mai 2018.

Ca urmare a acestui Acord, reprezentanții organizațiilor sindicale au consimțit să renunțe la greva generală, programată în data de 11 mai 2018.”, a spus Vasilescu.

 

Citește și

Spune ce crezi

Adresa de email nu va fi publicata

Moderarea comentariilor este activată. Poate dura ceva timp până ce comentariul tău va fi aprobat.

This site uses Akismet to reduce spam. Learn how your comment data is processed.