Qaqa și Omrani, doriți de Becali la FCSB!

Gigi Becali pregăteşte noua campanie de achiziţii a FCSB şi a anunţat priorităţile pentru perioada de mercato din vară.

Gigi Becali a anunţat că FCSB nu va mai face o campanie de achiziţii la fel de spectaculoasă precum în trecut, iar principalele obiective sunt Qaka, de la Poli Iaşi, şi Omrani, de la CFR Cluj.

„Am vorbit cu Vasi (n.r. Geambazi) şi mi-a zis că o să-l ia pe Qaka de la Iaşi. Omrani de la CFR Cluj, dacă rezolvă problema cu litigiul, o să-l ia Vasi şi pe el”, a spus Becali la Pro X.

Dacă despre Qaka s-a speculat de săptămâna trecută că e aproape de un acord cu FCSB, situaţia lui Omrani e complicată. Concret, Becali a dezvăluit că acesta ar fi cerut o expertiză grafologică, nemulţumit de faptul că CFR ar fi scos de la naftalină un contract în alb. „Lui îi expiră contractul, i-au falsificat semnătura„, a spus aseară Gigi, la Digi Sport. Acesta a fost contrazis de Mureşan, care susţine că Omrani are un contract ferm, semnat fără vreun „artificiu”.

În ultimele două etape din play-off-ul Ligii 1, CFR Cluj mai are de jucat cu Astra Giurgiu, în deplasare, şi cu FC Viitorul, pe teren propriu. FCSB întâlneşte CSU Craiova, în deplasare, şi Astra Giurgiu, acasă. Lider în clasament este echipa ardeleană, cu un punct avans faţă de roș-albaștri.

 

Citește și
Spune ce crezi

Adresa de email nu va fi publicata

Acest site folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.