Rebranduirea lui Dragnea
Liviu Dragnea vizează la mandatul de șef al statului. Nu există nici cel mai mic dubiu că stăpânul suprem al PSD va candida pentru funcția supremă în stat. Se vrea președintele României. Vrea votul și confirmarea populației în această direcție. De altfel, nici nu are alternativă. Ori ajunge la Cotroceni, ori pierde supremația în partid. Orice alt pesedist care ar candida și ar câștiga alegerile prezidențiale ar prelua, prin oamenii săi, controlul în PSD. Iar Dragnea știe foarte bine acest lucru! Mai știe, de altfel, că o uriașă parte a populației îl detestă. Îi cunoaște tertipurile ieftine, minciunile sfruntate, obsesia de a controla, după bunul plac, totul!
Ce este de făcut ca Dragnea să scape de neîncrederea milioanelor de români? Consultanții săi, plătiți cu sume fabuloase, lucrează la rebranduirea sa. Ok, va obține, poate, trei-patru milioane de voturi, dar va fi insuficient! Mare parte dintre cei din mediul rural, coordonați strâns de aleșii locali ai PSD, vor pune ștampila pe Dragnea. Plus cei interesați ca guvernarea PSD să meargă mai departe pentru că reprezintă, pentru ei, privilegii, influență și mulți bani de la bugetul de stat! Sunt convins, însă, că alarmant de mulți pesediștii, unii chiar parlamentari și lideri de filiale, nu-l vor vota pe Dragnea! Îl urăsc atât de mult încât nu-i vor oferi niciodată votul, chiar dacă, în față, îi vor jura fidelitate veșnică!
Dragnea își schimbă fața electorală. Pare uman, din popor, zâmbește des și se pronunță cu privire la tot și toate. Dăncilă nu mai contează deloc, nici nu a contat vreodată! Vrei să știi de ce crește ROBOR, de ce este nevoie să mutăm ambasada României în Israel, de ce dezinformează Iohannis, trebuie să-l întrebi pe Dragnea! El știe tot! Și va apărea, în prim-plan, tot mai des în lunile următoare!
În tot acest timp, gogorița cu statul paralel merge mai departe. Este rostogolită zilnic de televiziunile obediente jupânului de Teleorman. Au fost abuzuri în Justiție, mari. Aici nu există discuții! A greșit Kovesi, a făcut abuzuri? Indiscutabil, da! Crede oare cineva că în Franța, Olanda și, cu atât mai puțin, în Bulgaria sau Serbia, nu există abuzuri? Să fim serioși!
PSD și, implicit, șeful său, Dragnea, nu sunt deranjați de abuzurile din Justiție, ci de faptul că ar putea ajunge și ei la pușcărie! Punct! Teama cronică de închisoare bântuie PSD, încă din vremea PDSR-ul lui Gherman, Iliescu și Năstase! Oamenii ăștia au avut o obsesie diabolică de a controla sistemul judiciar! Pesediștii, și nu numai pesediștii, nu au o problemă cu Kovesi, ci cu orice procuror care le amenință libertatea! Ei vor să fie intangibili în fața legii! Atât, nimic mai mult! Celelalte vin de la sine! Devalizarea bugetului de stat, politizarea totală a administrației, umilirea cetățenilor!
Strategia lui Dragnea este simplă! Și anume, ca jumătate plus unu dintre cei, preferabil cât mai puțini, care vor veni la vot la alegerile prezidențiale, să creadă uriașa minciună potrivit căreia Dragnea și colegii săi au fost, ani la rândul, victimele statului paralel! Dacă această diversiune va reuși, Dragnea va ajunge la Palatul Cotroceni. Dacă nu, va dispărea din peisajul politicii de vârf! Fără susținerea PSD, Dragnea va ajunge rău! Și, cel mai probabil, o va lua pe urmele lui Udrea, Ghiță sau Alina Bica! Cerând statutul de refugiat politic în Costa Rica, Serbia sau mai știu eu unde!
Tocmai din acest motiv, miza alegerilor prezidențiale este uriașă pentru Dragnea. Prima picătură de sânge, prima rană care va supura, îl va face victimă sigură în PSD! Pesediștii nu uită și nu iartă și realitatea arată că niciun lider PSD, Iliescu, Năstase, Geoană sau Ponta, nu a scăpat neexecutat politic!
Până la prezidențiale, vom vedea un Dragnea rebranduit. Care va continua să joace piesa unei victime a unui sistem corupt cu care el se luptă pe viață și pe moarte! Oare câți îl vor mai crede?
Un editorial de Iulian Badea