Iohannis și Dăncilă au văzut diferit întâlnirea de la Cotroceni

Viorica Dăncilă a declarat că, „în calitate de șef al Guvernului, căruia îi revine responsabilitatea principală în implementarea Programului de Guvernare, inclusiv capitolul de politică externă, are ca obiectiv principal susținerea intereselor României și identificarea celor mai bune modalități de a consolida rolul și profilul României pe plan internațional”, anunţă Biroul de presă al Palatului Victoria. Premierul a subliniat că „lansarea unui proces de analiză și evaluare privind posibilitatea relocării Ambasadei României în Statul Israel este menit să susțină obiectivele mai sus-menționate, într-un moment în care SUA, partenerul și aliatul strategic principal al României, au luat această decizie, iar mai multe state analizează această propunere”, mai precizează sursa citată.

„Prim-ministrul României Viorica Dăncilă a avut marţi consultări cu Președintele României, Klaus Iohannis pe teme de politică externă, evoluțiile din Orientul Mijlociu, inclusiv problematica relocării Ambasadei României în Statul Israel.

Cu acest prilej, premierul României a declarat că, în calitate de șef al Guvernului, căruia îi revine responsabilitatea principală în implementarea Programului de Guvernare, inclusiv capitolul de politică externă, are ca obiectiv principal susținerea intereselor României și identificarea celor mai bune modalități de a consolida rolul și profilul României pe plan internațional. A subliniat că lansarea unui proces de analiză și evaluare privind posibilitatea relocării Ambasadei României în Statul Israel este menit să susțină obiectivele mai sus-menționate, într-un moment în care SUA, partenerul și aliatul strategic principal al României, au luat această decizie, iar mai multe state analizează această propunere.

De asemenea, prim-ministrul Viorica Dăncilă a evidențiat că elementul principal pe care se fondează această analiză este poziția principială și susținută constant de România în ceea ce privește soluţia existenţei a două state: Israel şi Palestina, care să trăiască împreună în pace, în securitate şi recunoaștere reciprocă.

Mai mult decât atât, premierul a amintit că recentul demers al României la nivelul UE viza reconfirmarea angajamentului comun pentru o soluție de pace care să consfințească existența a două state, Israel și Palestina și să evite orice măsuri unilaterale, care ar avea potențialul de a compromite procesul de pace.

Elementele propuse de România erau, astfel, în linie cu limbajul și concluziile adoptate de Consiliul European din data de 14 decembrie 2017 și în deplin acord cu poziția oficială susținută la nivel național, inclusiv de Președintele României”, se arată în comunicatul Guvernului.

Premierul României a reamintit angajamentul României de a sprijini eforturile comunității internaționale în gestionarea provocărilor cu care se confruntă contextul regional deosebit de complicat.

„Pentru gestionarea cât mai eficientă a tuturor acestor provocări este nevoie de adoptarea unei poziții moderate și echilibrate din partea tuturor actorilor implicați, iar la nivel național prezența mea astăzi, la Palatul Cotroceni, este o dovadă a susținerii reale a acestui angajament și a dorinței de continuitate în în domeniul politică externă”, a declarat Premierul României, la finalul întâlnirii cu Președintele Klaus Iohannis, potrivit comuincatului de presă tansmis de Guvern.

Tot marţi, după întâlnirea de la Cotroceni, Administraţia prezidenţială a dat publicităţii un comunicat de presă în care preciza că preşedintele Klaus Iohannis a declarat, marţi, în cadrul consultărilor cu premierul Viorica Dăncilă şi miniştrii Teodor Meleşcanu şi Ana Birchall, că „este obligatoriu ca politica externă a României să se facă numai în interesul României și că este necesar ca tensiunile interne pe teme de politică externă să înceteze imediat”.

„Președintele Klaus Iohannis, a avut marți, 15 mai a.c., la Palatul Cotroceni, consultări cu prim-ministrul României, doamna Viorica Dăncilă, în urma invitației adresate șefului Guvernului pentru clarificarea unor aspecte care țin de politica externă a țării noastre, inclusiv tema relocării ambasadei României din statul Israel. La întâlnire au mai participat viceprim-ministrul pentru implementarea parteneriatelor strategice ale României, doamna Ana Birchall, și ministrul afacerilor externe, domnul Teodor Meleșcanu.

În cadrul discuțiilor, Președintele Klaus Iohannis a subliniat că este obligatoriu ca politica externă a României să se facă numai în interesul României și că este necesar ca tensiunile interne pe teme de politică externă să înceteze imediat, pentru ca țara noastră să rămână un actor credibil în relația cu Statele Unite ale Americii, la nivelul Uniunii Europene și al NATO, precum și în cadrul celorlalte parteneriate strategice în care țara noastră este angajată.

Președintele României a atras atenția că politica externă a țării noastre trebuie caracterizată de constanță și predictibilitate, având câteva linii roșii de la care decidenții politici nu s-au abătut niciodată, indiferent de culoarea lor politică. Schimbarea poziției echilibrate și echidistante pe care România a avut-o până acum nu ar face decât să producă îngrijorare și neliniște.

În acest sens, Președintele Klaus Iohannis a solicitat cooperare instituțională loială și corectă, în conformitate cu cadrul legal și constituțional în vigoare, subliniind că aceasta este conduita care trebuie să ghideze toate acțiunile Guvernului, în interesul național.

Prim-ministrul Viorica Dăncilă și membrii Guvernului prezenți la consultările de astăzi au exprimat, la rândul lor, opinia că este nevoie de o abordare instituțională loială în ceea ce privește politica externă a României.

Președintele României a evidențiat, totodată, că deciziile majore de politică externă ale țării noastre, cu efecte strategice, inclusiv asupra siguranței naționale și a cetățenilor români trebuie luate întotdeauna cu responsabilitate și discernământ”, informează Administraţia prezidenţială înt-un comunicat de presă emis după întâlnirea preşedintelui Klaus Iohannis cu premierul Viorica Dăncilă şi miniştrii Teodor Meleşcanu şi Ana Birchall.

 

Citește și
Spune ce crezi

Adresa de email nu va fi publicata

Acest site folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.