Canicula face ravagii în Canada. 15 persoane au murit!

0

Autorităţile din domeniul sănătăţii din provincia canadiană Quebec au informat miercuri că 15 persoane au murit începând de vineri ca urmare a valului de căldură şi umezeală care afectează această regiune, relatează EFE.

Santé Montreal, care oferă servicii medicale oraşului Montreal, a informat că 11 persoane au murit în acest oraş, cel mai mare din Quebec, ca urmare a condiţiilor meteo.

Marţi termometrul a urcat la Montreal la 32 de grade Celsius şi se aşteaptă ca miercuri temperatura să ajungă la 34 de grade.

Aceste temperaturi sunt însoţite şi de un indice înalt de umiditate, creând o atmosferă fatală pentru persoanele cu deficienţe respiratorii şi alte probleme de sănătate, informează Agerpres

Luni, termometrul din centrul oraşului Montreal afişa 36,6 grade Celsius, doborând astfel recordul anterior înregistrat în 1931.

Alte patru decese s-au înregistrat în zona de sud-est a oraşului Montreal unde indicele de umiditate ‘humidex’, face ca temperatura să fie resimţită la 40 de grade Celsius, considerată periculoasă de meteorologi.

La Montreal, autorităţile avertizează că miercuri indicele ‘humidex’ va face ca senzaţia termică să fie resimţită la 43 de grade, astfel încât populaţia a fost avertizată să rămână, pe cât posibil, în interior în zonele cu aer condiţionat.

Citește și

Spune ce crezi

Adresa de email nu va fi publicata

Acest sit folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.