Migranții, motiv de scandal între Merkel și Orban

0

Angela Merkel şi-a afişat în mod clar dezacordul cu Viktor Orban pe tema migranţilor şi a pledat în favoarea unei datorii ”de umanitate”, în momentul în care este acuzată că a cedat adepţilor liniei dure în Europa.

„Ne vom proteja frontierele externe” în UE, „însă nu cu obiectivul de a ne închide şi de a vorbi numai despre închidere şi despre un fel de fortăreaţă”, a declarat pentru presă cancelarul german, care l-a primit pe omologul său ungar – pentru prima oară în ultimii trei ani.

Ea a invocat „divergenţe” pe subiectul migraţiei cu Orban. „Umanitatea este sufletul Europei, iar acest suflet, dacă vrem să-l conservăm (…), atunci Europa nu poate pur şi simplu să se taie de neajutorare şi de suferinţă” şi să se baricadeze într-o „fortăreaţă”, a subliniat Merkel, spunând aceasta, atât lui Orban, care se afla lângă ea şi cu care s-a aflat adesea în conflict din 2015 pe tema migranţilor, cât şi celor care, în prezent, o acuză că a renunţat definitiv la politica sa generoasă de primire de refugiaţi şi că s-a raliat, constrânsă, poziţiei susţinătorilor fermităţii în Europa, potrivit news.ro

Viktor Orban nu a apreciat deloc ”lecţia” pe care a primit-o. ”Noi credem că ajutăm în mod umanitar prin faptul că nu se mai produc chemări” ale migranţilor, i-a replicat el. În opinia sa, ”singura soluţie” este ”închiderea frontierelor” şi ”să nu mai fie primiţi cei care aduc răul” în Europa. „Noi nu vrem să importăm probleme”, a adăugat el, referindu-se la cancelar.

Orban a invitat totodată Berlinul să fie mai recunoscător Ungariei, care îşi supraveghează în mod strict frontiera de sud cu Croaţia şi Serbia, pentru că, ”altfel, 4.000 până la 5.000 de refugiaţi vor veni în Germania zilnic. Asta este solidaritate”.

Linia dură a lui Orban cu privire la migraţie este de-acum majoritară în Europa, după venirea la putere a extremei drepte în Austria şi în Italia, şi prin ascensiunea ei în alte ţări ca Germania însăşi.

Citește și

Spune ce crezi

Adresa de email nu va fi publicata

Acest sit folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.