Întâlnire Trump-Merkel, înaintea summitului NATO

0

Germania poate lua ”decizii independente”, a afirmat miercuri cancelarul german Angela Merkel, respingând criticile preşedintelui american Donald Trump, care a acuzat Germania că ”îmbogăţeşte” Rusia şi că nu contribuie suficient la eforturile militare ale NATO. După ce a formulat critici aspre la adresa Germaniei, preşedintele american Donald Trump i-a solicitat o întrevedere neoficială cancelarului german Angela Merkel.

Cancelarul german Angela Merkel a apărat independenţa Germaniei în urma acuzaţiilor preşedintelui american Donald Trump potrivit cărora Berlinul acţionează sub influenţa Rusiei, potrivit AP.

Merkel a subliniat că a crescut în fosta Germanie de est comunistă. ”Eu am trăit într-o parte a Germaniei controlată de Uniunea Sovietică şi sunt foarte fericită că suntem uniţi în libertate în Republica Federală Germania şi putem spune, astfel, că nu putem determina propriile politici şi lua propriile decizii, iar acesta este un lucru bun”, a declarat Merkel pentru Presă, la sosirea la summitul NATO, fără să-l menţioneze pe Trump.

Preşedintele Casei Albe, Donald Trump, se întâlneşte, miercuri, în cadrul unei întrevederi neoficiale, cu cancelarul german Angela Merkel.

Purtătorul de cuvânt al Casei Albe, Sarah Sanders, a informat că preşedintele american va relua discuţiile cu cancelarul german, pe care îl consideră în continuare ca fiind un aliat tradiţional al Statelor Unite.

Discuţiile ce se vor purta între cei doi lideri se vor axa pe afirmaţiile liderului de la Casa Alba, potrivit cărora Germania ar fi „în totalitate controlată de Rusia” – afirmaţii respinse vehement de cancelarul german şi de ministrul Apărării din Germania.

Aceste discuţii s-au purtat la câteva ore după ce a afirmat că Germania, aliat tradiţional al SUA, este „în totalitate controlată” de Rusia şi „prizonieră” Rusiei.

 

Citește și

Spune ce crezi

Adresa de email nu va fi publicata

Acest sit folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.