Timmermans îi dă replica lui Trump

0

Prim-vicepreşedintele Comisiei Europene, Frans Timmermans, a răspuns duminică seară afirmaţiei preşedintelui american Donald Trump conform căreia el vede UE ca un ”inamic” în privinţa politicii comerciale, relatează dpa, preluată de Agerpres.

„A-ţi numi inamici cei mai buni prieteni nu face decât să îi bucure pe adevăraţii tăi inamici”, a scris Timmermans pe Twitter.

„Europenii şi americanii sunt legaţi prin istorie şi prin valorile lor comune. Europenii nu vor abandona niciodată America, deoarece America nu ne-a abandonat niciodată. Pentru asta sunt prietenii”, a adăugat el.

Preşedintele american Donald Trump a declarat că Rusia, Uniunea Europeană şi China sunt, din motive diferite, „inamicii” SUA, într-un interviu difuzat duminică, în ajunul primei sale întâlniri bilaterale cu omologul său rus Vladimir Putin la Helsinki.

„Cred că avem mulţi inamici. Cred că Uniunea Europeană este un inamic, cu ceea ce ne face în domeniul comerţului. Bineînţeles că nu ne-am gândi la Uniunea Europeană, dar este un inamic. Rusia este un inamic în anumite aspecte. China este un inamic economic, evident că este un inamic. Dar asta nu vrea să însemne că sunt răi, asta nu vrea să însemne nimic. Asta vrea să însemne că sunt concurenţi”, a detaliat Trump, care a spus că UE „este foarte dificilă”.

 

Citește și

Spune ce crezi

Adresa de email nu va fi publicata

Acest sit folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.