A fost aleasă prima femeie musulman în Congresul SUA

0

Rashida Tlaib, fiica unor imigranţi palestinieni arestată în urmă cu doi ani pentru că a întrerupt un discurs al lui Donald Trump, a intrat miercuri în istorie, urmând să devină prima femeie musulmană aleasă în Congresul american.

Fosta avocată în vârstă de 42 de ani a câştigat alegerile primare din Michigan, clasându-se în faţa altor cinci candidaţi democraţi şi asigurându-şi intrarea în Camera Reprezentanţilor după alegerile legislative de la mijlocul mandatului, în noiembrie.

Astfel, Rashida Tlaib va deveni prima musulmană din istorie ce va intra în Congres, la 12 ani după primul musulman, Keith Ellison, ales din Minnesota. În prezent, doar un singur musulman este membru al Congresului SUA: Andre Carson, ales din 2008 în Indiana.

Vizibil emoţionată după anunţarea rezultatelor, Rashida Tlaib s-a aruncat în braţele mamei sale, originară dintr-un sat din Cisiordania, de unde restul familiei a urmărit cu atenţie seara electorală, potrivit Agerpres.

Alegerea republicanului Donald Trump a constituit, în opinia ei, „un semnal de alarmă” pentru numeroase femei americane, care au candidat în număr mai mare ca oricând pentru un loc în Congresul federal, în principal în tabăra democrată, după un an marcat de mişcarea #MeToo.
Ea a explicat că a candidat mai ales din raţiuni personale, având în vedere în special dificultatea celor doi fii ai săi de a-şi găsi locul într-o ţară tot mai ostilă la adresa musulmanilor, care reprezintă în jur de 1,1% din populaţia americană. În mai, ea a afirmat pe postul CBS News că alegerea sa va trimite „un important mesaj” la nivelul SUA. „Noi (musulmanii) suntem parte integrantă a societăţii şi vrem să-i dăm ceva în schimb, la fel ca toţi ceilalţi”, a spus ea.

Rashida Tlaid îi va succeda oficial în ianuarie democratului John Conyers, 89 de ani, obligat să demisioneze în urma acuzaţiilor de hărţuire sexuală, după ce a fost membru al Congresului timp de peste jumătate de secol.

Licenţiată în drept, Tlaid, care s-a născut şi crescut în Detroit, a lucrat ca avocat înainte de a intra, în 2009, în Camera Reprezentanţilor din Michigan.

 

Citește și

Spune ce crezi

Adresa de email nu va fi publicata

Moderarea comentariilor este activată. Poate dura ceva timp până ce comentariul tău va fi aprobat.

This site uses Akismet to reduce spam. Learn how your comment data is processed.