Pacienții români solicită tratamente și servicii medicale similare cu cele ale cetățenilor europeni

Coaliția pentru Sănătate Europeană, din care fac parte asociații de pacienți și reprezentanți ai industriei farmaceutice, a demarat campania ,,Ai dreptul la Sănătate ca în Europa”, al cărei element central îl constituie realitatea că pacienții români sunt pacienți europeni și că au dreptul la tratamente și servicii medicale la același nivel și calitate ca ale celorlalți cetățeni europeni. 

Aproape jumătate dintre români consideră că serviciile medicale de calitate slabă și subfinanțarea sistemului de sănătate sunt principalele probleme cu care bolnavii cronici se confruntă în ceea ce privește afecțiunea cronică, conform unui studiu realizat în cadrul campaniei1.  Coaliția pentru Sănătate Europeană susține că bugetul alocat tratamentelor trebuie să reflecte nevoile reale ale tuturor pacienților români. Creșterea alocărilor bugetare, dar și o mai bună administrare a resurselor existente, ar putea reduce decalajul dintre sistemul de sănătate din Romania și cel existent în alte state europene.

,,Nu mai putem ignora numărul în creștere al pacienților diagnosticați cu afecțiuni severe, nu mai putem ignora faptul că nevoile lor de tratament nu sunt acoperite. Pacienții noștri nu primesc medicamentele potrivite pentru afecțiunea lor, în momentul în care au nevoie. Ei trebuie să lupte pentru un drept care, și în România, ca în orice altă țară europeană, este garantat prin Constituție: dreptul la ocrotirea Sănătății. Ne dorim ca în planificarea bugetară să se țină cont, înainte de orice, de binele pacienților și de ceea ce au ei nevoie, de la acces la medicamente, până la programe de screening și prevenție. Cu toții vrem o țară ca afară, primul pas în a transforma România într-o țară ca afară la capitolul Sănătate este să înțelegem că oamenii sunt esențiali pentru dezvoltarea unei societăți și întâi de toate, ei trebuie să fie sănătoși, activi”, a declarat Rozalina Lăpădatu, Președinte IDSE, membru al Coaliției pentru Sănătate Europeană.

“Ca reprezentant ai pacienților cronici și pacient de 40 de ani, îmi doresc să fiu tratat într-un sistem de sănătate performant, la același nivel cu celelalte state europene. Îmi doresc ca expresia pacientul în centrul sistemului să fie o realitate și nu doar o declarație, așa cum este în prezent. Aș vrea să avem un sistem de sănătate mai bine finanțat, în care să fie clar definit circuitul pacientului și fiecare să aibă un acces facil la tratament și îngrijiri de sănătate, cât mai puțin birocratizat. Realitatea ne situează însă pe ultimul loc în UE în toate statisticile legate de sănătate. Oare atât ne dorim sau doar atât putem face pentru sănătatea cetățenilor români?” a declarat Radu Gănescu, Președinte COPAC, membru al Coaliției pentru Sănătate Europeană.

Potrivit aceluiași studiu1, aproape 60% dintre români consideră că sistemul de sănătate nu le acordă bolnavilor cronici atenția necesară, în condițiile în care o treime dintre români au declarat că au fost diagnosticați cu o boală cronică de-a lungul vieții și 1 din 3 români au declarat că au persoane care suferă afecțiuni cronice printre cei apropiați.

În anul Centenarului, dar și din perspectiva preluării Președinției Consiliului Uniunii Europene, România trebuie să se poată baza pe un sistem de sănătate cu performanțe înalte și cu acces neîngrădit pentru pacienți la servicii medicale și soluții terapeutice moderne, la tratamente și medicamente inovative, in linie cu cele existente în celelalte țări europene. Dezvoltarea României și sustenabilitatea creșterii economice din următorii ani vor fi influențate decisiv de starea de sănătate a oamenilor și de încrederea lor în capacitatea sistemului public de sănătate de a le acoperi toate nevoile. O țară cu oameni sănătoși este mai puternică și mai competitivă, și privind către planurile sale de viitor, România are nevoie de o sănătate ca în Europa. Este un moment cheie pentru a ne asuma, ca țară, din această perspectivă, un angajament ferm față de viitorul Uniunii Europene”, a declarat Călin Gălășeanu, Președinte ARPIM, membru al Coaliției pentru Sănătate Europeană.

„Ai dreptul la Sănătate ca în Europa” este o campanie concepută nu doar pentru cei care sunt pacienți acum. Toți românii au dreptul să fie trataţi la acelaşi nivel cu ceilalţi europeni. Fiecare dintre noi devine pacient al sistemului de sănătate la un moment dat sau are pe cineva drag care se lovește de sistem, mai devreme sau mai târziu. Sperăm să convingem cât mai mulți oameni, pacienți sau nu, să susțină această campanie. Este unul dintre motivele pentru care am inclus în campanie o platfomă online unde orice pacient român își poate face cunoscută povestea pentru a-i inspira pe alții în lupta cu afecțiuni similare și unde toți ceilalți pot scrie mesaje de încurajare pentru cei care au nevoie”, a mai declarat Alina Comănescu, Președinte Asociația Sănătate pentru Comunitate, membru al Coaliției pentru Sănătate Europeană.

Manifestul și detaliile despre acțiunile campaniei sunt disponibile pe site-ul campaniei, www.sanatateeuropeana.ro.

Despre Coaliția pentru Sănătate Europeană

Coaliția pentru Sănătate Europeană este deschisă organizațiilor neguvernamentale și asociațiilor profesionale sau de pacienți care au legătură cu sistemul de sănătate sau care militează pentru îmbunătățirea lui.

La data lansării campaniei, Coaliția pentru Sănătate Europeană este alcătuită din urmatoarele organizații:

Alianța Națională pentru Boli Rare România, Asociația pentru Sprijinirea Pacienților cu Tuberculoză Multidrog Rezistentă, Asociația Română pentru Hemofilie, Asociația Sănătate pentru Comunitate, Asociația Română a Producătorilor Internaționali de Medicamente, Coaliția Organizațiilor Pacienților cu Afecțiuni Cronice din România, Institutul pentru Dezvoltare în Sănătate și Educație, Local American Working Group.

Citește și
Spune ce crezi

Adresa de email nu va fi publicata

Acest site folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.