Divergențe între Merkel și Netanyahu pe tema Iranului

0

Cancelarul german Angela Merkel şi premierul israelian Benjamin Netanyahu şi-au declarat joi obiectivul comun de a împiedica Iranul să obţină arma nucleară, constatând însă că opiniile lor sunt în dezacord în privinţa mijloacelor, notează AFP.

”Credem cu fermitate împreună cu Israelul (…) că trebuie să facem totul pentru a împiedica Iranul să se doteze cu arma nucleară”, a afirmat cancelarul german în conferinţa de presă comună de la Ierusalim.

”Unde nu suntem în continuare de acord, este mijlocul de a ajunge la aceasta”, a adăugat Angela Merkel.

Obiectul divergenţei este acordul nuclear încheiat în 2015 între Iran şi marile puteri, printre care SUA şi Germania.

În timp ce cancelarul apără acordul, recunoscând totuşi că nu este perfect, Netanyahu a militat permanent pentru abrogarea lui şi a salutat decizia administraţiei Trump de a retrage Statele Unite din înţelegere.

Joi, prim-ministrul israelian a punctat că acordul nu doar că ”deschidea calea (Iranului) către un arsenal nuclear”, dar îi şi punea ”miliarde de dolari” la dispoziţie.

”Aceşti bani nu au ajutat la îmbunătăţirea vieţii iranienilor, ci la finanţarea maşinii de război iraniene, dedicată cuceririi întregului Orient Mijlociu”, a continuat el.

Cei doi şefi de guverne şi-au recunoscut divergenţele pe acest subiect şi pe altele, dar au preferat să pună accentul pe punctele de convergenţă.

Angela Merkel a subliniat în mai multe rânduri ”pericolul” reprezentat pentru Israel de prezenţa iraniană în Siria şi a afirmat necesitatea reducerii acestei influenţe ‘cât mai aproape de zero’.

Germania trece drept principalul aliat al Israelului printre marile puteri europene.

Citește și

Spune ce crezi

Adresa de email nu va fi publicata

Acest sit folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.