Pledoarie românească pentru decarbonizare inteligentă

0

Europarlamentarul umanist, Maria Grapini, a intervenit, joi, 25 octombrie, în plenul PE, și pe tema implementării infrastructurii pentru combustibilii alternativi în Uniunea Europeană, în condițiile în care statele membre sunt perfect conștiente de importanța trecerii pe combustibili alternativi, nu toate, însă, sunt și în măsură să o facă. Grapini a insistat exact pe această componentă socio-economică, indicând înspre autoritățile locale și rolul lor decizional major.

“Este o dezbatere pe care o facem nu numai cu ocazia acestui raport, o discutăm de foarte mult timp, clar avem nevoie de decarbonizare. Cred că este nevoie și de un sistem de stimulente pentru producătorii din domeniul automobilelor, pentru a putea să facă inovare și investiții în tehnologie modernă. Mai cred că trebuie să se pună accent pe mobilitatea urbană și pe mobilitatea în aeroporturi. Primele care ar putea să decarbonizeze, să meargă pe autoturisme electrice alternative față de cele pe care le avem acum pe combustibil, ar fi autoritățile locale!”, a spus Grapini.

Europarlamentarul umanist a punctat și necesitatea stabilirii unui buget mai mare pentru a crea infrastructura, “pentru că sunt state care nu au deloc infrastructură pentru alimentarea electrică și atunci degeaba cineva ar dori să-și cumpere un autoturism sau industria producătoare produce asemenea autoturisme”.

“Eu cred că trebuie să existe o politică a Comisiei Europene, care să fie aplicată în toate statele membre!”, a conchis umanista Maria Grapini.

Citește și

Spune ce crezi

Adresa de email nu va fi publicata

Acest sit folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.