Udrea și Bica rămân în închisoare de Crăciun și Revelion!

0

Elena Udrea și Alina Bica rămân în închisoare, după ce instanţa din Costa Rica a decis să prelungească măsura arestului preventiv, potrivit România TV.

Judecătorii din Costa Rica au decis să prelungească mandatele de arestare preventivă atât pentru Elena Udrea, cât şi pentru Alina Bica, după ce procurorii au cerut ca cele două să rămână în închisoare până la momentul extrădării.

Ministerul Public din Costa Rica a transmis publicaţiei online ameliarueda.com. că decizia prelungirii arestului preventiv a fost luată în urma cererii formulate pe 28 noiembrie de Oficiul de Evaluare Tehnică şi Relaţii Internaţionale din cadrul Procuraturii locale.

Dacă în urma procesului privind extrădarea, aflat în desfăşurare, justiţia costaricană dispune repatrierea lor, atunci autorităţile române vor avea la dispoziţie două luni pentru a le prelua, pe cheltuiala statului român, precizează website-ul citat.

În urmă cu o lună, pe 3 noiembrie, un judecător al Tribunalului Penal din districtul Pavas (San Jose) a respins cererea Elenei Udrea de eliberare din detenţie preventivă.

„Cererea avocaţilor doamnei Elena Udrea a fost respinsă, astfel că cetăţeanul român rămâne în detenţie preventivă”, a confirmat Parchetul General din San Jose.

Elena Udrea şi Alina Bica au fost reţinute de Interpol pe 3 octombrie şi de atunci se află după gratii în San Jose. Cele două au fost arestate preventiv pentru două luni.

Elena Udrea a fost condamnată în 5 iunie de instanţa supremă la şase ani de închisoare pentru luare de mită şi abuz în serviciu în dosarul „Gala Bute” şi se află în Costa Rica din luna februarie, fiind dată în urmărire.

Alina Bica a fost dată în urmărire generală în 27 iunie, după ce a fost condamnată la patru ani de închisoare cu executare pentru „favorizarea făptuitorului”.

 

Citește și

Spune ce crezi

Adresa de email nu va fi publicata

Acest sit folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.